Suspiciunile cu privire la asigurarea protecției unor firme de transport și luarea de mită de către conducerea ISCTR au stat la baza perchezițiilor efectuate, miercuri, de procurorii DNA în 5 județe: Sălaj, Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor și Alba.

S-au făcut, în total, 24 de percheziții, la sediile unor instituții publice dar și la domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspecților Bogdan Ștefan Drulea, inspector șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, și a lui Florin Mihai Zehan, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2021-2023, funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care și suspecții Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai, ar fi „protejat” mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.).
Pentru aceste „servicii”, o parte dintre funcționari, printre care și suspectul Zehan Florin Mihai, ar fi pretins și primit de la persoanele „protejate” mai multe sume de bani și alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.
În primăvara anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni.
În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) este instituția din subordinea Ministerului Transporturilor care asigură, la nivel naţional, inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind, în principal: condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere; masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Acesta are 8 structuri regionale. Inspectoratul Teritorial Nr. 4 are ca arie de competență județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.