Partidele din opoziţie pregătesc textul moţiunii de cenzură zilele acestea.
Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au votat, luni, in unanimitate, reconfirmarea deciziei de a depune o moţiune de cenzură, iar hotărarea iniţierii suspendării preşedintelui Băsescu a fost amanată momentan din motive de decenţă. Conducerile PSD, PNL şi PC au stabilit să definitiveze in cursul acestei săptămani textul moţiunii de cenzură, urmand ca luni să-l redacteze şi să-l facă public. Totuşi opoziţia nu a stabilit incă momentul depunerii moţiunii de cenzură, acesta urmand a face obiectul unor discuţii viitoare. Surse liberale spun că textul va cuprinde, in afară de elementele de critică a Guvernului, şi elementele esenţiale ale programului unui Guvern de criză.
„Fiecare zi cu Boc dăunează grav”
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că detaliile care stau la baza colaborării dintre PSD, PNL şi PC in ceea ce priveşte perioada ce urmează după moţiunea de cenzură sunt finalizate. „Urmează, dacă moţiunea de cenzură va avea succes, ca noi să continuăm discuţiile. Avem principiile finalizate şi, dacă moţiunea trece, a doua zi vom fi in măsură să prezentăm impreună o soluţie comună, o formulă de guvernare comună, expresie a noii majorităţi. Să ajungem acolo şi acest lucru va fi convenit”, a spus Antonescu. El a mai spus că PSD, PNL şi PC au căzut de acord asupra faptului că fiecare zi in care Guvernul Boc rămane in funcţie dăunează foarte mult.
PD-L trece la atac
Ca răspuns la mişcările de trupe ce au loc in opoziţie, PD-L apelează la o tactică de atac şi vor veni in faţa Parlamentului cu o angajare de răspundere pe Legea educaţiei şi Legea salarizării unice. Se pare că democrat-liberalii nu vor aştepta depunerea moţiunii de cenzură şi vor veni in faţa Parlamentului cu aceste două legi care dacă vor fi aprobate e ca şi cum ar fi supravieţuit unei moţiuni de cenzură. De ce? Pentru că in cazul angajării răspunderii Guvernului pe o lege sau mai multe, dacă Opoziţia nu de pune o moţiune de cenzură legea e considerată adoptată.
Gheorghe Pop:
„In 16 octombrie stabilim data moţiunii”
Prezent la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, senatorul Gheorghe Pop afirmă că la această intalnire a social-democraţilor ^s-a discutat despre priorităţile partidului şi moţiunea de cenzură, iar la sedinţa din 16 octombrie se va stabili momentul in care va fi depusă”. In ceea ce priveşte iniţierea rezoluţiei de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Pop spune că deşi a fost amanată „acest lucru se va intampla inevitabil, dar depinde extrem de mult de verdictul Curţii Constituţionale”.