Pe fondul numărului mare de persoane care solicită, în aceste zile, eliberarea unui pașaport, Ministerul de Interne a decis prelungirea programului de lucru, inclusiv în weekend, petru a evita cozile de la ghișee.

Potrivit datelor ioficiale, numărul românilor care au solicitat elberarea unui pașaport în prima săptămână din luna martie este cu 400% mai mare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Comparativ cu luna februarie, numărul solicitărilor a crescut cu aproare 200%.

“Încă de la primele semnale de creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte, Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a dispus măsuri pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare, printre care prelungirea programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte”, spun reprezentanții MAI.

Pentru a evita cozile de la ghișee, se va munci și în weekend.

“În vederea reducerii timpului de răspuns, împreună cu instituțiile prefectului, se va lua măsura desfășurării activității de lucru cu publicul și în weekend. În prezent, în vederea personalizării pașapoartelor simple electronice, programul de lucru al Centrului Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice este de la ora 06.00 la ora 22.00, inclusiv în weekend. Pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 3 martie -9 martie 2022 au fost relocate 3.713 cereri de la București, Constanța, Iași și Suceava către Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și Vrancea). În 20 de județe, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de cereri a fost prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puțin două ore”, precizează MAI.

În data de 8 martie, termenul mediu, la nivel național, pentru eliberarea pașaportului simplu electronic a fost de 2-3 zile lucrătoare.

Marți, 8 martie, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar miercuri, 9 martie, până la ora 12:00 au fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane, în scopul prezentării la ghișeu în următoarele de 90 de zile.

Cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit, nu doar în județul de domiciliu.

Potrivit statisticilor furnizate de MAI, în ceea ce privește numărul de programări online, comparativ cu perioada 1-8 februarie 2022, numărul solicitărilor a crescut cu 121 % în prima săptămână din martie. Comparativ cu perioada 1-8 martie 2021, creșterea este cu 324%.

Referitor la numărul cererilor depuse în țară în perioada 1-8 martie 2022, creșterea este cu 192% față de intervalul 1-8 februarie 2022, și cu 418% comparativ cu 1-8 martie 2021.