Mari personalități ale trecutului românesc – Cardinalul Iuliu Hossu

 

Ziua bună, dragi cititori!

În data de 28 mai se împlinesc 51 de ani de la moartea vestitorului Unirii- cardinalul Iuliu Hossu. Cine a fost Iuliu Hossu și care au fost însușirile ce i-au marcat existența?

Iuliu s-a nascut în data de 30 ianuarie 1885 la Milașul Mare( Județul Bistrița-Năsăud), într-o familie creștină greco-catolică.

După absolvirea clasei a IV-a, Iuliu a fost înscris la Gimnaziul superior greco-catolic Blaj, unde îl va întâlni pe Iuliu Hațieganu, fondatorul de mai târziu al Școlii de Medicină clujene. Între cei doi s-a legat o profundă prietenie.

Cu rezultate deosebit de bune la învățătură, Iuliu își urmează mai târziu studiile la Institutul ”De propaganda Fide” din Roma, pe care îl va absolvi după șase ani, fiind promovat în anul 1906 doctor în Filozofie, iar în 1910, doctor în Teologie. În ultimul an de teologie a fost hirotonit preot celib în biserica grecească de către unchiul său Vasile Hossu, episcopul Lugojului. După terminarea studiilor revine în țară în anul 1910, în Eparhia Lugoj.

Începutul Primului Război Mondial îl surprinde la Paris, unde se afla în vederea unor studii. Reușește cu greu să se întoarcă în țară unde, abia întors, este convocat la Viena, pentru a i se comunica mobilizarea ca preot militar. Sarcinile acestei misiuni constau în susținerea spirituală a bolnavilor și răniților din spitalele militare ale Austriei, Boemiei și Moraviei.

În 3 martie 1917, Iuliu a devenit episcop al diecezei Gherla, iar în 4 decembrie 1917 a fost consacrat episcop în catedrala din Blaj.

În toamna anului 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, elita politică, intelectuala și religioasă a Transilvaniei începe lupta pentru unirea cu România. Iuliu se implică cu determinare și curaj în această luptă pentru împlinirea idealului național. La 1 decembrie 1918, el participă la Adunarea Națională de la Alba Iulia, unde, din încredințarea Marelui Sfat Național, a citit Declarația Unirii. Cu această ocazie, tânărul episcop îl îmbrățișează pe episcopul ortodox Miron Cristea, un gest care exprimă semnificația deosebită a unirii românilor sub același stat dar și modul în care Iuliu vedea evoluția relațiilor dintre cele două biserici tradiționale românești.

În data de 2 decembrie 1918, la propunerea lui Iuliu Maniu, episcopul Hossu a fost ales membru al delegației care a prezentat regelui Ferdinand hotărârile luate de Adunarea Națională, alături de episcopul ortodox Miron Cristea, Vasile Goldiș și Alexandru Vaida-Voevod.

Între anii 1940 și 1944, Transilvania ajunge sub ocupație horthystă, în urma Dictatului de la Viena. Episcopul își anunță clerul și credincioșii că rămâne în mijlocul lor și nu se refugiază. A doua zi după dictat, Iuliu a fost vizitat de episcopul reformat maghiar din Cluj, Vasarhely Janos, care l-a asigurat că schimbările politice nu vor afecta relația lor de colaborare, bazată pe respect reciproc.

La 2 septembrie 1940, Iuliu a fost vizitat de episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Colan, care era pregătit să se refugieze în țară, dar în urma dialogului dintre ei, Iuliu reușește să-l convingă să rămână în mijlocul credincioșilor săi. Începu astfel o strânsă colaborare între cei doi episcopi români, care a adus rezultate pozitive pentru cauza românească din Transilvania.

În timpul ocupației horthyste, Iuliu a fost ținta a doua atentate, însă a scăpat cu viață. După eliberarea Clujului, și-a reluat activitatea, acordând o deosebită atenție organizării școlilor.

Începând din anul 1948, după instaurearea regimului comunist, s-au radicalizat atacurile împotriva bisericii greco-catolice. Pentru că a refuzat vehement să colaboreze cu autoritățile comuniste, episcopul Iuliu Hossu, în data de 28 octombrie 1948, a fost ridicat de la reședința fratelui său, din București, unde se afla la acea vreme, și dus la Dragoslavele, în județul Argeș, într-o locuință înconjurată cu sârmă ghimpată și aflată sub pază militară. Această reședință devine domiciliu obligatoriu iar regimul aplicat aici de către autoritatile comuniste a fost unul sever.

La 27 februarie 1949, Iuliu Hossu, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici în compania cărora se afla la Dragoslavele, a fost transferat și internat în noul lagăr înființat pentru ei la Mănăstirea Căldărușani în județul Ilfov.

În 24 mai 1950, episcopii și preoții de la Mănăstirea Căldărușani au fost transferați la penitenciarul din Sighetu Marmației, județul Maramureș. Aici, Iuliu a fost supus la suferințe și înjosiri inumane. I s-a oferit libertatea de mai multe ori, dar a refuzat de fiecare dată spunând cu curaj și zel: ”Cu prețul credinței n-am ce căuta afară…credința noastră este viața noastră.”

În data de 4 ianuarie 1955, dupa aproape cinci ani de detenție în penitenciarul din Sighet, Iuliu Hossu, unul dintre puținii episcopi care au supraviețuit suferințelor, a fost dus la București și internat în spital pentru refacere. Începând cu luna mai 1955, a fost dus la Mănăstirea Curtea de Arges, unde i s-a permis să primească vizitatori dar nu avea dreptul să părăsească localitatea. În data de 16 august 1956, Iuliu Hossu este readus la Mănăstirea Căldărușani, unde și-a continuat viața în izolare până la sfârșit, sub atenta supraveghere a agenților Securității.

În anul 1969, Giuseppe Cheli, trimisul special al Papei Paul al VI-lea, l-a vizitat pe Iuliu la Mănăstirea Căldărușani și l-a informat că Papa a hotărât să-l promoveze cardinal și că autoritățile române au fost de acord, având o singură condiție: să plece la Roma, pentru a fi investit, și să rămână acolo.

Surprins și emoționat, Iuliu transmite Papei recunoștința și mulțumirea sa, dar, identificându-se din nou cu inima și cauza scumpului său popor român, refuză să plece la Roma. Papa îi respectă decizia, iar numirea de cardinal rămâne in pectore, adica în inima papei, urmând să fie făcută publică la o dată anterioară.

Având o vârstă înaintată și din cauza sănătății precare, la începutul lunii mai, 1970, Iuliu a fost internat în spitalul Colentina din București, iar la data de 28 mai el și-a încheiat misiunea pe acest pământ. Ultimele sale cuvinte au fost un îndemn la rezistență eroică, la luptă, dar o luptă pașnică, așa cum a purtat-o el: ”Lupta mea s-a sfârșit. A voastră continuă! Duceți-o până la capăt!”

Împreună cu ceilalți 6 episcopi greco-catolici români, Iuliu Hossu a fost beatificat de papa Francisc în anul 2019 și este sărbătorit în Biserica Catolică în data de 2 iunie.

Dragi cititori, ce luptă măreață pentru ideal! Câtă fidelitate față de credință și neam! Deși Iuliu Hossu a trecut prin umilințe și chinuri inimaginabile, deși a avut multe ocazii de a scăpa de suferințele închisorii, el nu și-a părăsit niciodată credința și poporul. El a refuzat onorurile lumești, rămânând simplu până la capăt și împărtășind mereu gânduri de rugăciune și iertare față de cei care l-au persecutat și trădat. Lupta lui nu a corespuns nici unei ideologii, ea s-a identificat în chip riguros cu viața și jerta lui Christos.

Iuliu Hossu renaște zilnic în inimile noastre prin suferința și ofranda adusa idealului. Amintirea sa învie în cotidian, iar eroismul vieții sale cântă lui Dumnezeu cele mai frumoase ode. Iuliu ar trebui să reprezinte pentru toți românii, indiferent de confesiune, un model de credință, fraternitate, moralitate și fermitate, față de idealurile pentru care s-a luptat atât de mult până la ultima suflare: credința și libertatea.

Noi pentru ce luptăm? Cum luptăm?

”Priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.”( Evrei XIII,7)

O zi minunată! Pace și bine!

( Bogdan Dumitru, Cardinalul Iuliu Hossu)