Din cele 3.811 locuri de veci din Cimitirul Public de pe strada Florilor, ce se gasesc in evidentele Directiei Generale de Administrare a Domeniului Public Zalau (DGADP), mai sunt libere doar 300. Avand in vedere rata deceselor in Zalau, inseamna ca peste an si jumatate nu vom mai avea loc pentru odihna vesnica. Media pe an a persoanelor care „isi schimba domiciliul” de acasa la cimitir este de 200, potrivit informatiilor primite de la primarie.
Unde ne sunt mortii?
Purtatorul de cuvant al Primariei Municipiului Zalau, Manuela Ghiuru-tan, spune ca DGADP Zalau a preluat in anul 2004 administrarea Cimiti-rului Public de la fostul Publiserv. Din registrele preluate, reiese ca doar din anul 1985 a inceput sa fie tinuta o evidenta a locurilor de veci.
Avand in vedere rata deceselor, reiese ca din anul 1985, de cand se tine evidenta, in cimitir ar trebui sa fie inmormantate 5.800 de persoane, luand in calcul media de 200 de morti pe an. In cimitir sunt insa doar 3.500 de locuri de veci ocupate din cele 3.811. Bunul simt ne indeamna sa precizam ca acestea sunt doar niste calcule deduse din cifre. Stim cu totii ca lucrurile nu stau chiar asa. E logic ca mortii si-au gasit loc de odihna in Cimitirul Public dinainte sa se tina o evidenta. Intrebarea ce are nevoie de un raspuns urgent nu are legatura cu cati isi dorm somnul de veci acum in cimitir, ci unde o vor face zalauanii dupa ce nu va mai fi disponibil niciun loc. E drept ca se practica procesul de deshumare al osemintelor dupa ce au trecut sapte sau mai multi ani de la deces. Insa, chiar si asa, numarul de locuri disponibile e mic, caci media de morti pe an este ridicata comparativ cu numarul de locuri disponibile.
Mizam pe intentiile Primariei
Primaria Municipiul Zalau nu este straina de acest fenomen. Nu e prima data cand se aduce in vedere ca locurile din cimitir se imputineaza, iar zalauanii sunt in pericol sa ramana foarte curand fara loc de veci. La finele lunii ianuarie, primarul municipiului, Radu Capilnasiu, a declarat pentru Graiul Salajului ca s-a identificat o zona in care s-ar putea face un nou cimitir, „o zona tampon, intre zona industriala si Dambu Morii, zona dintre CET si Michelin, in spate, si zona rezidentiala, care ar putea fi o perdea verde, daca se amenajeaza alei si se planteaza pomi”.
La o luna de la aceasta declaratie, aflam de la purtatorul de cuvant al Primariei Municipiului Zalau ca „exista intentia de extindere a cimitirului sau de achizitie a unui teren pentru un cimitir nou”. „Orice detaliu referitor la acest demers va depinde de costuri si resursele financiare”, ne mai transmite Manuela Ghiurutan. In traducere libera, intentii sunt, dar nu se stie daca vor fi si bani pentru a fi puse in practica.