Dinu Iancu-Sălăjanu, Președintele Consiliului Județean Sălaj, s-a întâlnit miercuri, 29 septembrie, cu factorii implicați în executarea proiectelor de investiții de la Spitalul Județean de Urgență Zalău. La întâlnirea organizată la sediul administrației județene au fost prezenți constructorul responsabil de extinderea, modernizarea și dotarea UPU-SMURD Zalău, proiectantul viitorului heliport de pe Spitalul Județean de Urgență Zalău, specialiști din Direcția Investiții și Programe Publice, respectiv Direcția Arhitect Șef și reprezentanți ai unității spitalicești.

Discuțiile au urmărit identificarea de soluții în vedere corelării celor două proiecte cu celelalte investiții pe care administrația județului Sălaj intenționează să le deruleze la cel mai mare spital din județ.

“Întâlnirea a fost una constructivă și a dat ocazia tuturor factorilor implicați să pună la punct detaliile ce privesc investițiile pe dorim să le implementăm. Având în vedere proiecte precum extinderea Blocului Operator, a Ambulatoriului de Specialitate și a Unității de Primiri Urgențe, construirea Centrului Oncologic și amenajarea heliportului, s-a identificat nevoia suplimentării necesarului de energie electrică, precum și a rezervei intangibile de apă. De asemenea, intenționăm să regândim sistemul de încălzire la nivelul întregului spital, prin modernizarea centralei termice. Mă bucur că avem parte de antrepenori serioși care ne ajută să rezolvăm toate aceste aspecte”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu după ședința de lucru.

Proiectul privind extinderea, modernizarea și dotare UPU-SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău” presupune modernizarea secției pe o suprafață de circa 900 metri pătrați, iar extinderea UPU, cu alți aproximativ 1.500 de metri pătrați. După finalizarea construcției și modernizării, vor fi achiziționate 145 de echipamente medicale, în vederea soluționării celor peste 40 de mii de cazuri care se adresează anual unității spitalicești.  Șantierul a fost deschis în toamna anului trecut, iar lucrările au o durată de execuție de 24 de luni. Valoarea totatlă a investiției depășește 15 milioane de lei, bani care provin din fonduri europene, prin POR 2014-2020, cofinanțată din bugetul județului.

Documentația tehnică privind construirea heliportului va fi finalizată în luna decembrie a acestui an, contractul având valoare de 120 de mii de lei.