Peste doua miliarde de lei este „paguba” facuta agentilor comerciali salajeni de catre inspectorii antifrauda din cadrul Directiei Regionale Antifrauda Fiscala Oradea, in urma controalelor inopinate efectuate de la inceputul anului pana in prezent, potrivit informatiilor pe care ni le-a furnizat ieri Directia Generala Antifrauda Fiscala. La unele firme s-au dat si cate doua, trei amenzi pentru neregulile gasite.
Echipele de inspectori antifrauda au efectuat de la inceputul anului pana acum 47 de controale, in cadrul carora au constatat mai multe contraventii, sanctionate cu 64 de amenzi in valoare totala de 181.900 de lei, confiscare de marfa in valoare de 41.216 lei si suspendarea activitatii pentru doi agenti economici.

Probleme la casa de marcat
si in contabilitate

Cele mai frecvente neregululi gasite de inspectorii antifrauda la agentii economici salajeni sunt lipsa dotarii sau utilizarii de aparate de marcat electronice fiscale, incalcarea reglementarilor legale cu privire la intocmirea si utilizarea do-cumentelor justificative si contabile, efectuare de acte de comert cu bunuri fara acte de provenienta, exercitarea activitatii de comert cu ridicata si comert cu amanuntul in aceeasi structura de vanzare, ne-a transmis procurorul Petre Dragos Voinescu, inspector general antifrauda.
Din sursele noastre reiese ca echipe de control, mai putine la numar, inca verifica comeciantii din Salaj. Ultima tematica a fost comertul materialelor de constructii. Panica starnita de controale in randul comerciantilor s-a mai domolit, dovada ca vanzatoarele mai „uita” cateodata sa ne mai dea bon fiscal.