Marți, 11 mai, începe înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor vacante din învățământ. Înscrierea se face în perioada 11-17 mai, în zilele lucrătoare. Dosarele  se vor depune la Colegiul Național Silvania Zalău, în zilele de 11, 12, 13, 14 și 17 mai.

Lista cu documentele care trebuie anexate la dosar, în original, în copie ori certificate pentru conformitate cu originalul, se găsesc pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. La fel ca și în anii trecuți, actele din dosar pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentelor în original, însoțite de copii xerox ale acestora. Procedura este menită să vină în ajutorul candidaților și să simplifice etapa de înscriere la concurs. Un amănunt demn de luat în seamă de către viitoarele cadre didactice este faptul că pentru candidații care nu prezintă documente privind  mediile anilor de studii se va considera medie de departajare nota 5.

De asemenea, profesorii care au mai depus dosare de înscriere la Concursul Național de Titularizare în Învățământ în ultimii 3 ani de zile depun sau transmit pentru înscriere un dosar simplificat, cu mai puține documente doveditoare. Motivul este acela că persoanele respective au deja înregistrate în baza de date a Inspectoratului Școlar actele de bază ale dosarului de înscriere. Astfel, se reduce timpul petrecut în incinta centrului de înscriere și se evită pe cât posibil aglomerația, în contextul pandemic actual.

Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați ori împuterniciții acestora prin procură notarială are loc în perioadele 19-20 mai, respectiv 13-16 iulie pentru absolvenții actualei promoții. Neprezentarea la validare atrage după sine anularea înscrierii la concurs.

În 21 mai se va afișa lista candidaților înscriși validați și graficul privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă. Între 24 mai-25 iunie se vor organiza și desfășura probele și inspecțiile, precum și soluționarea contestațiilor. Rezultatele vor fi făcute publice până în data de 2 iulie.

Desfășurarea probei scrise va avea loc în 21 iulie, urmând ca rezultatele inițiale să fie comunicate pe 27 iulie. Eventualele contestații se vor putea depune în 27, respectiv 28 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 3 august.

În tot acest timp, lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate va fi într-o continuă actualizare, în funcție de cum apar noi date din teritoriu. Începând cu 4 august, are loc repartizarea candidaților pe posturi și catedre. În  perioada 9-23 august se emit și se comunică deciziile de repartizare pe post/catedră, necesare în momentul preluării postului.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă, dar și la inspecția la clasă, minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

În 2020, rata de promovare la Titularizare a fost de 62,59 la sută

62,59 la sută este rata de promovare înregistrată în Sălaj la examenul de Titularizare de anul trecut, depășind procentul înregistrat la nivel național (60,76 la sută).

Din 377 de lucrări notate, 2 candidați au obținut nota 10 (zece), 234 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, iar 96 de candidați au obținut note între 6, 99- 5, restul obținând note sub 5.

În 2019, rezultatele la Titularizare au fost dezastruoase în Sălaj, după soluționarea contestațiilor rata de promovare fiind de 41,67 la sută.