Inceputul de an aduce şi o veste bună: impozitul pe teren, autoturisme sau clădiri rămane la nivelul celui din 2009.
In 2011, impozitul pe teren, mijloace de transport sau clădiri rămane la nivelul celui din anul 2009. „Ţinand cont de situaţia dificilă pentru cetăţeni şi firme, am propus, şi Consiliul Local a aprobat, ca valorile pentru anul 2011 să fie la nivelul minim, din cele prevăzute de Guvern. Putem spune că, in municipiul Zalău, nivelul impozitelor rămane similar celui de anul trecut, cu modificările aduse prin Ordonanţa de Guvern din iulie 2010. Bonificaţia pe care o acordăm persoanelor fizice şi juridice, pentru plata cu anticipaţie, pană in 31 martie, a impozitului pe teren, clădiri şi mijloace de transport este de 10 la sută”, a declarat Radu Căpilnaşiu, primarul municipiului Zalău.
Prin Hotărarea de Consiliul Local nr. 300 din decembrie 2010 au fost aprobate impozitele şi taxele locale pentru anul 2011, tarifele şi chiriile pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău.
Puteţi achita impozitele incepand cu 10 ianuarie
Din 10 ianuarie se reia activitatea de incasare la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale, conform următorului program: luni, miercuri, joi şi vineri de la 7 la 16.30, iar marţi de la 7 la 18.30. Eliberarea documentelor specifice serviciului se va face respectand următoarea procedură: documentele depuse pană la ora 11, se eliberează după ora 12; documentele depuse intre orele 11 – 14, se eliberează după ora 15; documentele depuse după ora 14 se eliberează a doua zi, după ora 12. Toate aceste acte se ridică de la Centrul de Relaţii cu Publicul, din cadrul Primăriei Municipiului Zalău.
Impozitele zălăuanilor răman neschimbate
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...