Persoanele care se gandesc la strămoşii lor, timp de cinci minute, inainte de un examen sau un interviu de angajare, işi sporesc considerabil şansele de reuşită, potrivit unui studiu publicat in European Journal of Social Psychology, relatează dailymail.co.uk. Acest aşa-numit „efect al strămoşilor” pare să funcţioneze prin transmiterea către creier a mesajului că dificultăţi ce par incomensurabile pot fi depăşite. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Graz, alături de colegi de la universităţi din Berlin şi Munchen, au recrutat 80 de studenţi, pe care i-au impărţit in trei grupuri, cerandu-le să se gandească cinci minute la inaintaşii lor din secolul al XV-lea, la strămoşii lor şi, respectiv, la ultimele cumpărături făcute. Imediat după, studenţii au fost intrebaţi cum se simt inainte de examenele pe care urmau să le susţină. Cei din primele două grupuri erau mult mai increzători in şansele de a reuşi la examene decat cei din al treilea grup. Apoi, studenţii au avut de rezolvat mai multe teste de inteligenţă, „efectul strămoşilor” făcandu-se şi in acest caz simţit. Cei din primele două grupe au obţinut pană la 14 din maximum de 16 puncte, in timp ce ceilalţi nu au reuşit să obţină mai mult de 10 puncte. „Strămoşii noştri au reuşit să treacă peste o multitudine de probleme, precum boli grave, pierderea celor dragi sau crize economice. Aşa că, atunci cand ne gandim la ei, ne amintim că oameni asemănători nouă din punct de vedere genetic pot trece peste multe oprelişti”, a spus doctorul Peter Fischer, de la Universitatea din Graz.