Statul va sprijini cu cate 50.000 de euro infiintarea a 1.000 de ferme familiale.Cel putin asa a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la inceputul acestei sapta-mani. „Avem la dispozitie 50 de milioane de euro pe care vrem sa-i punem la bataie, astfel incat sa cream 1.000 de ferme cu finantare de 50.000 de euro. Informatia a fost lansata la inceputul acestui an, printr-un document prezentat la sedinta Guvernului din 30 ianuarie. Vedem insa ca abia acum se mai…aude de el. De fapt, ce este ferma familiala? Ea reprezinta o entitate care desfasoara o activitate economica permisa de lege, individual sau cu familia, pentru asigurarea autoconsumului, dar si pentru comercializarea surplusului de produse obtinute. Activitatea economica desfasurata de catre ferma familiala – permanent, ocazional sau temporar trebuie inregistrata si autorizata in conditiile legii.
Concret, Ministerul Agriculturii intentioneaza, deschiderea unei noi sesiuni prin Masura 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole”, dar de data aceasta dedicata exploatatiilor de semi -subzistenta, in vederea dezvoltarii activitatii agricole catre piata. Cum s-ar zice, o alta Marie cu aceeasi palarie. Pai, daca taranul obtine surplusul, nu-l va comercializa?. Pe de alta parte, daca nu va obtine produse decat pentru traiul sau si al familiei, cu ce va iesi pe piata?. Proiectele care se vor lansa sunt cu valori intre 5.000 si 50.000 de euro. Numai ca noua masura dedicata exploatatiilor agricole de semi-subzistenta trebuie sa treaca si de „hopul” Comisiei Europene. Si va trece, zic eu, pentru ca mai marii de la Bruxelles sunt de acord cu masurile care incurajeaza subzistenta, ca sa nu zic saracia, pe plaiurile mioritice. „Sper sa fie agreata si de reprezen-tantii Comisiei Europene si sa putem sa dezvoltam ceea ce asteptam de 23 de ani si anume fermele familiale, respectiv cei care nu produc suficient nici pentru autoconsum, nici pentru piata”, preciza ministrul Agriculturii
Fermele familiale, saracie cu tichie de margaritar
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...