Stiati ca unica foca din lume ce traieste exclusiv in ape dulci se afla in lacul Baikal, din Siberia? Relaxati-va! Nici eu nu stiam, dar am aflat duminica, de la Sandu, atunci cand expeditia RO-CRES, in cea de-a zecea zi, a ajuns pe malul lacului ce prezinta, dupa unii specialisti, cea mai mare rezerva de apa dulce din lume, avand o suprafata de 23.000 km³ si este si cel mai adanc lac de pe glob, cu 1.637 metri pana la fund.
Pentru a ajunge la lac, membrii expeditiei au plecat duminica, dis de dimineata, din Irkurtsk, indreptandu-se spre muntii Altai, ce separa Rusia de Mongolia. Marginea drumului spre Baikal este presarata, din loc in loc, cu rusi (sau rusoaice) care vand manunchiuri de mesteacan, pin sau chiar exoticul eucalipt. Nu, nu sunt pentru a bate sotul cand vine beat acasa ci, ne spune Mariana, pentru a te bate pe spate atunci cand mergi la sauna. Sau a te bate altcineva pe spate. Asta daca esti si tu un sef cat de mic. Tot pe marginea drumului mai gasesti cunoscuta leurda, de pe la noi, utilizata la salate, ciorbe si alte mancaruri si rasina de pin siberian, caruia localnici ii spun cedru. De culoare rosiatica, rasina e folosita pe post de guma de mestecat, de spune Natasa.
Dupa ce vineri am avut parte de un adevarat spectacol oferite de miile de fluturi albi din taigaua siberiana, duminica am intalnit alti fluturi, nu atat de multi dar la fel de frumosi. Am dat de ei la marginea unei paduri din apropierea lacului Baikal. Zoli, entomologul expeditiei, ne-a spus ca sunt Rheumaptera hastata, fluturi de noapte, care zboara ziua.
Din varful unui deal, de pe o sosea cu patru benzi cum e greu de imaginat ca poate exista in Siberia unde noi stiam ca merg doar cei deportati, am zarit pentru prima data in efemera noastra existenta lacul Baikal. O intindere nesfarsita de apa, se pare ca cea mai veche de acest tip de pe planeta. Asta nu putem fi siguri, doar daca a fost careva dintre voi acum 20-25 de milioane de ani pe aici, sa ne poata confirma.
Pe malul lacului, o piata de peste oferea celor interesati specii locale de peste, afumat si proptit in niste bete de lemn. Am venit, am vazut si ne-am cumparat de la o taraba din zona un fel de tortillia locala, cu carne de pui. Bai fratilor siberieni, dar niste mici si o bere nu puteati aduce si voi in piata de peste?
si daca tot am ajuns la Baikal, nu am putut rata ocazia de a ne baga macar picioarele in apa. Desigur, am vrut sa facem si o baie, dar dorinta ni s-a taiat brusc atunci cand degetele de la picioare au luat temperatura apei.
Colegii au luat si niste probe de apa, pe care o vor analiza in Romania, iar Sandu a avut privilegiul de a vedea si o foca de Baikal. Noi, care nu avem binoclu, a trebuit sa il credem pe cuvant, pentru ca oricat ne-am mijit si zgait ochii pe luciul imens de apa, nu am vazut nimic de genul asta. Doar o barca cu motor si un ferestras mare, cu o cu foarte multi pui, ce se plimba agale pe Baikal.
Faza zilei e relatata de Sabin, pe pagina lui de Facebook si suna cam asa:
„intamplarea zilei de azi. Dupa vizita la Baikal, la o noua oprire, lui dom simonca de la CCB Jibou i se face sete. Cauta o sticla in masina, fara chef. La acea ora de dupa-masa toate sticlele de apa din masinile noastre au apa calda, coclita. Cu mare surpriza descopera ca apa din acea sticla era foarte rece si reconfortanta. ‚De unde apa rece in masina la ora asta?” apuca totusi sa se intrebe, in timp ce sorbea cu nesat. Domnul simonca ne-a baut apa de proba luata pentru analize din lacul Baikal”.
si cu asta, am ajuns in cele din urma la punctul final al zilei, la Ulan Ude, in republica Buriata unde, spune Sabin, oamenii sunt turci stravechi „mongolizati” si budisti vajrayana tibetani. si au o o eco-cultura” bazata pe respect si viata in armonie cu natura. Urmele comunismului sunt insa mai vizibile decat fondul de ten de pe fata vedetelor de televiziune. Printre ele, si un monument cu capul lui Stalin, ce are aproape opt metri inaltime si 42 de tone. Nu vrem comunism, asa ca mai bine bem o bere la hotel si ne culcam, pentru ca si luni va fi o zi cu multi kilometri.