Dupa ei, potopul
Romanii simt cum le-a ajuns cutitul pana la os. Nu neaparat pentru ca e criza. Pentru toate cele pe care le indura. Si nu e de mirare ca, in ultimele zile, cuvantul greva a ajuns pe buzele tuturor. De la studenti, salariatii proletari, cadre didactice, medici, bugetari pana la pensionari, toti sunt hotarati sa protesteze. Din pacate, sindicalistii traiesc de mult acelasi scenariu mizerabil, identic aproape de fiecare data. Suntem de rasul lumii, parca ne facem ca protestam, apoi parca ne facem ca negociem, iar apoi ne ducem la locurile noastre. Problemele nu se rezolva, sau chiar daca lucrurile s-au miscat, nu se poate spune ca au luat o intorsatura semnificativa. Acum, poate mai mult ca oricand totul pare fara rost. Politicienii care au promis bunastare popo-rului se vor face ca nu aud, ori vor privi ironic spre gloata si vor servi deja banala si cunoscuta explicatie ca bugetele sunt limitate. Grevele nu vor reprezenta o amenintare pentru ei si nu se vor injosi sa se puna in pielea unui varstnic sau a unui parinte ramas fara loc de munca. Este prea greu sa te lepezi vesmantul cald al indiferentei si nepasarii care se vara in mental dupa instalarea in fotoliul cald de la varful piramidei. Aflati la inaltimea vietii in roz politicienii filozofeaza doar asupra oportunitatii protectiei sociale, fabrica doctrine si legi pe care masele, in inertia lor le accepta si le inghit. Si toate sunt in favoarea celor care au painea si cutitul in mana. Sau altfel spus, „Dupa noi, potopul!”.
