Cam de multisoara vreme, Guvernul doreste anularea Legii privind pensia speciala a parlametarilor. Doreste si se zbate ca pestele pe uscat pentru ca domnii parlamentari fac pe dracu’ in patru si de fiecare data gasesc tot felul de subterfugii si fofilari pentru a amana sau, daca se poate, chiar a renunta la dezbaterea proiectului privind anularea respectivei legi. Asta s-a intamplat si in sedinta de marti a Camerei Deputatilor. Cand a fost vorba despre proiectul cu pricina, unii dintre alesii nostri i-au propus Robertei Anastase sa treaca peste acest punct, ba, un parlamentar a cerut ca respectivul proiect sa fie tras pe linie moarta si sa nu mai fie dezbatut niciodata. Si ca un apendice la marsavie, sedinta s-a desfasurat cu usile inchise, ca nu care cumva sa afle lumea ca cei patru sute de parlamentari „sug sangele poporului”, vorba unui personaj din Caragiale, cu atata sete si nerusinare incat si pensiile lor au devenit speciale, adica mai mari de doua-trei ori, ori chiar de zece fata de cea a unui taran care a tras mai bine de 30 de ani pe brazda colectivului. Pensia speciala permite actualilor si fostilor parlamentari sa primeasca lunar o suma de bani de pana la 80 la suta din valoarea salariului din ultima luna. Deocamdata, pe lista nesatuilor se afla 350 de persoane care solicita pensie speciala de parlamentar. Actul in sine mi se pare o forma gretoasa de dispret fata de populatie, mai ales ca trecem printr-o perioada de criza. Ma repet, nerusinarea parlamentarilor este mare, iar conducerea Parlamentului nu a reusit sa gaseasca inca o solutie legala pentru a opri aceste pensii speciale. Si nici nu are cum, pentru ca statutul de parlamentar permite multe anomalii. Ce, parca magistratii nu au atacat in instanta hotararea de guvern care nu mai permite cresteri salariale in acest domeniu (cu salarii mai mult decat fabuloase) si tot ei si-au dat castig de cauza? Imi aduc aminte de spusele lui Thomas Jefferson, cel de-al treilea presedinte al SUA, care afirma ca daca intr-un stat nu exista doua puteri egale care sa se poata controla reciproc, nu exista nici democratie. La noi, nici parlamentarii, nici magistratii nu pot fi trasi de maneca de nimeni. Asa sunt concepute legile, incat aceste doua categorii sa cada mereu in picioare precum pisica. Si vrand nevrand imi aduc iar aminte de versurile lui Cosbuc: Spanzurati-i de-s misei/De-s nebuni la gard cu ei…”

Post Views: 74