Dinu Iancu-Sălăjanu: Báthory Fest, tot mai spectaculos și mai plin de viață

309092129_463236365843956_8489450842874779681_n

 

 

Festivalul medieval de reconstituire istorică Báthory Fest, desfășurat în weekend la Șimleu Silvaniei, a atras, și de această dată, numeroși participanți, de toate vârstele.

Au fost 3 zile de activități interactive, diversificate și practice. Bazat pe istoria castelului și a fortăreței lui Bathory din orașul Șimleu Silvaniei, „Báthory Fest 2022” a adus în fața publicului demonstrații de luptă cu cai, parada costumelor, teatru stradal, expoziție de artefacte medievale, proiecții de filme TIFF, precum și concerte, pe scenă urcând, printe alții, și Cristi Minculescu de la trupa Iris.

Anul acesta, se împlinesc 489 de ani de la nașterea Regelui Ștefan Báthory în castelul din cetatea Șimleu și 30 de ani de la înființarea Fundației Báthory.

„Observ cu bucurie că acest festival medieval de reconstituire istorică este, de la an la an, mai plin de viață, mai spectaculos, cu parteneriate multidisciplinare și de top ce asigură publicului de toate vârstele o ofertă culturală și educativă bogată. Țin să îi felicit pe organizatori pentru toate eforturile depuse pentru a păstra și promova zestrea istorică a Șimleului și, implicit, a Țării Silvaniei. De asemenea, îi mulțumesc domnului Daniel David, rector al Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, pentru că ne-a onorat cu prezența și pentru interesanta prelegere susținută, precum și domnului Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, pentru implicarea în desfășurarea acestui eveniment”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, în cadrul celei de-a șaptea ediții a „Báthory Fest”.

Prezent la manifestare, prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca a susținut prelegerea intitulată „Școală pentru viitor. Perspective privind dezvoltarea parteneriatelor școală-comunitate”.

Báthory Fest este singurul festival medieval de reconstituire istorică, inițiat în urmă cu 6 ani, de către Primăria orașului Șimleu Silvaniei, cu sprijinul Ministerului Apărării din Polonia, a diverselor asociații de reconstituire istorică, fundații și a altor entități publice sau private.