Ministerul Sanatatii a renuntat la vechea forma de coplata si a decis sa contribuim cu o suma modica doar la externarea din spital. Asa vor fi verificate si spitalele daca pagubesc statul cu internari fictive sau raportari false.
Salajenii vor plati o suma modica de fiecare data cand vor fi externati din spital, incepand cu prima zi a lunii martie, dupa ce reprezentantii Ministerului Sanatatii au reusit sa convinga delegatia Fondului Monetar International (FMI) ca sistemul de coplata in sanatate sa fie introdus numai la nivelul spitalelor.
Prin urmare, fiecare pacient care va petrece cateva zile in spital va plati la externare o suma de maxim 10 lei, pentru care va primi chitanta de la casieria spitalului. FMI a acceptat acest sistem de coplata, gandit ca un mecanism de control al internarilor nejustificate, a celor fictive si a raportarilor false. „Mentionam ca aceasta forma de coplata va fi aplicata numai in spitale, acolo unde si costurile sunt mai mari. In acest caz, coplata va fi platita la externare”, se arata intr-un comunicat emis de reprezentantii Ministerului Sanatatii.
Coplata nu va fi aplicata serviciilor de urgenta, in ambulatoriul de specialitate, la medicul de familie sau in cazul analizelor medicale. Copiii, gravidele, pensionarii cu pensii pana la 740 de lei, bolnavii inclusi in programele nationale de sanatate, persoanele care nu realizeaza venituri din munca si veteranii de razboi nu vor plati nici acea suma modica drept coplata la externare.
Suma exacta pe care o vom plati la externarea din spital, precum si regulamentul de aplicare a coplatii, vor fi stabilite in normele contractului-cadru care va fi finalizat pana la sfarsitul lunii februarie si care va intra in vigoare incepand cu 1 martie.
Cu ce se alege Spitalul Judetean de Urgenta
Media internarilor in Spitalul Judetean de Urgenta din Zalau, in decurs de o luna, este de 2.100 de pacienti. Daca suma pe care o vor stabili reprezentantii Ministerului Sanatatii va fi de 10 lei, ar intra lunar in bugetul spitalului 21.000 de lei. Asta daca ar plati fiecare pacient. „Deocamdata nu s-a stabilit concret nimic. Sa vedem daca suma va fi diferentiata pe categorii sociale, care sunt cei care nu vor plati. Se doreste un control asupra numarului de pacienti spitalizati sau se incearca o responsabilizare a actului medical, pentru ca cei care pot fi tratati in ambulatoriul de specialitate sa nu mai fie internati. Nu cred ca se va reduce numarul internarilor. Omul care trebuie internat se va interna, pentru ca 58 la suta dintre internari le facem prin Unitatea de Primire a Urgentelor. Dar, vor fi fonduri in plus din care putem cumpara medicamente sau sa facem alte achizitii pentru buna functionare a spitalului. Modificarea programului de vizite in spital presupune cheltuieli suplimentare. Putem sa le acoperim din coplata”, a declarat pentru Graiul Salajului Laurentiu Barna, managerul unitatii spitalicesti. Managerul spune ca pentru anumite categorii de persoane 10 lei nu inseamna foarte mult, dar pentru marea majoritate a salajenilor este o cheltuiala. Cat despre reducerea perioadei de spitalizare, Barna sustine ca toate verigile sunt interesate de acest aspect. „Tariful pe caz ponderat (TCP) se aloca pe un pacient, indiferent cate zile sta in spital. Cu cat durata de spitalizare este mai mica, cu atat cheltuielile spitalului sunt mai mici. Avem cheltuieli cu hrana, cu tratamentele si cheltuieli administrative. Daca numarul zilelor de spitalizare este mai mic, fluxul de pacienti internati creste, pentru ca sunt si sectii unde se refuza internari pentru ca nu au locuri. Aici se fac programari. Cu cat fluxul de pacienti este mai mare, cu atat primim mai multi bani pentru spital. Vom vedea ce vor decide reprezentantii Ministerului”, conchide Barna.
Tot am castigat ceva de la FMI
Introducerea coplatii a fost angajata de Guvernul Romaniei in acordurile semnate cu FMI, Banca Mon-diala si Comisia Europeana si trebuia sa fie aplicata incepand cu luna octombrie a anului trecut. Insa, guvernantii au reusit sa convina cu delegatia FMI ca acest sistem – prin care trebuia sa platim la fiecare consultatie medicala, fie la medicul de familie, fie la specialist, inclusiv pentru fiecare zi de spitalizare – sa se aplice numai din acest an. In urma negocierilor purtate la inceputul saptamanii s-a convenit sa platim doar la externarea din spital.