Redacția
A da vesnic vina pe criza e ca si cum i-ai invinui pe oameni ca traiesc. Mai cu catava vreme in urma m-a pus pe ganduri intamplarea cu vasul italian Concordia, care pilotat neghiobeste s-a dat la fund. Capitanul a abdicat de la importanta lui misiune, dand bir cu fugitii. Si-a incalcat miseleste juramantul. Fara indoiala va urma judecata care nu va fi una ingaduitoare. Se pare ca presedintele Basescu si capitanul de pe Concordia au ceva in comun: cred ca intre ei si catarg nu se afla nimeni. Asa se face ca la noi cele trei componente ale pacii sociale (securitatea alimentara, de sanatate si personala) au fost date la spate. Dialogul e unul al surzilor. Averea tarii a fost dijmuita. Coldusii de odinioara sunt astazi propsperi nababi. Nu oportunitatea conteaza, ci intotdeauna profitul celor care au painea si cutitul. Legea economica de baza – taierea, ciuntirea cheltuielilor sociale. Foarfeca nesabuintei a retezat salarii, pensii, ajutoare sociale, bugete primordiale prin importanta lor precum agricultura, invatamantul, sanatatea, linistea publica. Poate deci crede satulul flamandului? Privesc iarna de afara si ma ia cu fiori. Dupa un an agricol bun, an de pe urma caruia au beneficiat toti samsarii de profesie si de ocazie, Tatal din ceruri ne-a cam taiat portia. Prostia are pretul ei. Un prieten observa ca, in evolutia ei, criza care bantuie ca o fantoma omenirea se manifesta in trei feluri: unul liniar, cand prosperitatea pare a se instala pentru lung timp, un al doilea care seamana cu peisajul mioritic -deal-vale adica, si un al treielea, cel mai devastator, inspirat din haos, fara iesire iminenta. Naucitor, dezolant, degradant. Cam pe aici pluteste vasul nostru in deriva. Asa ca ochii pe capitan. Oricare ar fi el!
