Din cauza unor vecini care nu-si platesc facturile la apa, sute de familii raman in mizerie. Pentru a nu se mai repeta incidentele, locatarii actioneaza in instanta Compania de Apa si cer revenirea la facturarea individuala

Locatarii blocului G90 din Dumbrava au depus vineri o plangere la Judecatoria Zalau impotriva Companiei de Apa Somes – Sucursala Salaj, dupa ce angajatii Companiei i-au debransat, in urma cu o saptamana, de la reteaua de alimentare cu apa din cauza unor datorii ale catorva familii, cumulate pe parcursul anului trecut. Locatarii, prin reprezentantul Vasile Vancia, reclama faptul ca din 2011 pana acum „Compania de Apa a sistat de mai multe ori furnizarea apei curente fara emiterea niciunui avertisment scris, de fiecare data procedand si la demontarea apometrului principal fara a incheia ulterior un proces verbal cu vreun locatar si fara a se face mentiuni referitoare la consumul in metri cubi pana in momentul debransarii”. Acestia spun ca in urma fiecarei debransari Compania de Apa a facturat pierderi de aproximativ 2.000 de metri cubi pe un apartament, dar ca pierderea nu poate fi dovedita de cei de la Compania de Apa, pentru ca nu a fost prezent nimeni din bloc in momentul efectuarii blindajului la retea. Reprezentantul locatarilor spune ca de fiecare data cand au fost debransati au incercat sa ajunga la o intelegere cu reprezentantii Companiei de Apa, dar au fost refuzati, „motivandu-se cu neplata unor facturi emise catre anumiti locatari”. „Consideram ca in cazul continuarii acestei situatii, mai ales ca o mare parte dintre locatari sunt inaintati in varsta si nu au posibilitatea de a procura apa prin alte mijloace decat cele de la retea, aparitia unui focar epidemiologic este iminenta. In acest sens am depus o sesizare si la Directia de Sanatate Publica Salaj, care ne-a comunicat ca in termen de 30 de zile se vor gasi solutii”, se arata in plangerea depusa la Judecatoria Zalau. Totodata, oamenii sustin ca legislatia este interpretata eronat de catre Compania de Apa, astfel ca solicita in instanta revenirea la facturarea individuala a consumului de apa si reluarea furnizarii apei potabile. „Legea care reglementeaza serviciul de distribuire a apei catre consumatori – Legea 458/2002, articolul 8, punctele 3 si 4 – obliga incheierea contractelor pentru fiecare imobil. Compania de Apa interpreteaza ca intreg imobilul este o constructie in materialitate fizica, de unde ar rezulta contorizarea pe bloc. Din punct de vedere legal, orice proprietar al unui apartament este proprietarul unui imobil, adica orice spatiu care poate fi folosit separat”, sustin locatarii.
Amintim ca saptamana trecuta sute de familii din Zalau si Jibou au ramas in frig si mizerie dupa ce, de marti dimineata, au fost debransate de la apa. Oamenii au colindat institutiile locale si judetene, au mers in audiente atat la Primaria Zalau, cat si la Compania de Apa, pentru a primi apa. Oamenii sunt nemultumiti ca din cauza facturarii la comun a apei si a restantelor catorva familii trebuie sa suporte cu totii consecintele debransarii. In urma interventiei prefectului Chis Filonas, joi seara, furnizarea apei a fost reluata catre consumatorii debransati la inceputul saptamanii, insa reprezentantii Companiei de Apa spuneau ca locatarii vor fi debransati din nou in aceste zile daca nu achita macar o parte din datorie.

Locatarii din B120 se alatura celor din G90
Locatarii blocului B120, care au ramas si ei fara apa din cauza catorva rau platnici , spun ca vor depune plangere la Judecatorie impotriva Companiei de Apa Somes, din aceleasi motive invocate si de locatarii G90. „Nu este drept ca luna de luna sa ne gandim daca ramanem fara apa sau nu. Am un copil mic, nu pot sa-l tin in mizerie si in frig. Vrem sa ne alaturam si noi celor din G90 si sa ne factureze individual apa. Daca vor sa-si recupereze banii de la rau-platnici, n-au decat s-o faca ei. Noi nu putem sa-i dam in cap vecinului ca nu-si plateste apa. Daca vor fi mai multe procese intentate, probabil se va trezi cineva si va schimba legislatia, daca tot ne spun ca asa e legislatia”, spune unul dintre locatarii B120.

Primul proces intentat de consumatori
Directorul Sucursalei salajene a Companiei de Apa Somes, Eugen Pop, spune ca plangerea depusa de locatarii blocului G90 este prima plangere care vine din partea consumatorilor. Pe linie de Protectia Consumatorului exista si alte actiuni in instanta, care nu au fost solutionate inca. Pop sustine ca legislatia trebuie respectata, datoriile trebuie platite, iar singura solutie sa se evite astfel de situatii este bransamentul individual, la fiecare apartament. „Este primul proces intentat direct de oameni. Pe linie de protectia consumatorului au mai fost si alte actiuni. Exista solutii pentru individualizarea consumului, dar nu exista alta modalitate de a contracta serviciul, decat la comun. Daca oamenii vor achita macar o parte a datoriei, nu vom debransa, dar daca au solicitat rezilierea contractului, niciun serviciu nu se poate da fara contract”, a declarat Pop Eugen pentru Graiul Salajului.

Datoriile sunt platite partial
Dupa timpul pierdut pe la usile institutiilor si dupa frigul indurat saptamana trecuta de locatarii blocurilor debransate de la apa, oamenii au reusit sa-si determine vecinii sa achite macar o parte a datoriei. Locatarii blocului G90 au achitat joi 500 de lei, insa datoria este de peste 4.000 de lei, care include si factura pentru luna decembrie. In cazul B120, locatarii vor incerca azi sa achite datoria de 600 de lei, dar tot cei care au platit la timp factura la apa au dat acum bani pentru a nu fii debransati din nou, in timp ce rau-platnicii le rad in nas. Toti spera ca reprezentantii Companiei de Apa sa nu-i debranseze din nou acum, in plina iarna. Intre timp, vor continua demersurile pentru revenirea la facturarea individuala a consumului de apa.