In urma intalnirii cu reprezentantii companiei franceze, liderii locali au sperante ca investitia de 300 de milioane de euro se va realiza.

Reprezentantii companiei franceze Michelin s-au intalnit vineri, la Zalau, cu autoritatile locale pentru a discuta despre o posibila investitie de 300 de milioane de euro, care va genera aproximativ 450 de noi locuri de munca. Din partea administratiei judetene, la intalnire au participat prefectul Filonas Chis, presedintele Consiliului Judetean, Tiberiu Marc, si primarul comunei Criseni, Andrei Maior, iar din partea Michelin avocatul Camelia Nicoara si con-ducerea fabricii din Zalau. Investitia Michelin este conditionata de achizitionarea unui teren in suprafata de 20 de hectare, situat la iesirea din municipiu, pe care urmeaza sa se extinda fabrica de cord. Pretul de pornire la licitatie este de 7,9 euro pe metrul patrat, stabilit prin hotarare de Consiliul Local Criseni, proprietarul terenului. In jurul pretului terenului s-a creat o adevarata telenovela, cu amenintari si interventii ale liderilor partidelor politice din Salaj. Cu toate acestea, alesii locali din Criseni nu s-au lasat induplecati de interventiile de la centru si nu au acceptat pretul de 5,4 euro pe metrul patrat, dat de ultima expertiza imobiliara, pret cu care ar fi fost de acord si compania franceza. Pana la urma, reprezentantii Michelin au achizitionat caietul de sarcini in vederea participarii la licitatie, iar semnalele sunt pozitive, spune prefectul Filonas Chis. „Avem speranta ca investitia se va realiza. Discutiile legate de investitie sunt intr-o faza avansata, negocierile se poarta acum cu conducerea de la Paris. Se pare ca exista intentia sa cumpere terenul in suprafata de 20 de hectare si sa realizeze investitia. Sper ca pana la licitatia din 23 ianuarie sa nu apara alti factori in aceasta ecuatie”, a declarat pentru Graiul Salajului prefectul Chis.

Facilitati fiscale pentru investitor
Prin incapatanarea lor de a tine cu dintii de pretul de 7,9 euro pe metrul patrat, consilierii locali din Criseni au dat un aviz negativ investitiei Michelin. Astfel, pentru a nu pierde un investitor strategic al judetului Salaj, autoritatile locale vor oferi companiei franceze diverse facilitati fiscale in cazul in care investitia se realizeaza. „In mod evident vom acorda anumite facilitati. Am discutat aceste aspecte cu presedintele Consiliului Judetean si cu primarul Zalaului. Mesajul nostru este ca vom face tot ceea ce este legal sa promovam investitia”, a subliniat Filonas Chis. Potrivit unor surse din mediul politic al judetului Salaj, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, „cei care conduc Michelin Romania au tot interesul sa investeasca in Romania”. „Insa, pentru conducerea din regiunea de Est este egal daca investesc in Zalau, Floresti sau Serbia. Vineri au venit la Zalau sa caute argumente astfel incat sa participe la licitatie, sa achizitioneze terenul, iar mai apoi sa demareze investitia”. Argumentele, adica facilitatile, le gasesc la Primaria Zalau si la Guvernul Romaniei.