Persoanele fizice care au realizat venituri din activitati independente in cursul anului trecut sunt obligati sa le declare la administratia fiscala de care apartin pana la data de 25 mai. Potrivit Directiei Generale a Finantelor Publice Salaj, nedeclararea acestor venituri constituie contraventie si se penalizeaza cu amenda a carei valoare poate fi intre 50 de lei si 500 de lei.
Declaratiile privind veniturile realizate in Romania trebuie completate de catre contribuabilii care, in anul 2011, au realizat venituri din activitati independente, cedarea folosintei bunurilor; activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise; operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Formularele pot fi obtinute direct, gratuit, de la sediile administratiilor fiscale, sau se pot descarca de pe websiteul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, sectiunea Declaratii electronice/ Persoane fizice/ Descarcare declaratii PF – in cazul depunerii declaratiilor online. Dupa completare, formularele pot fi depuse la administratia fiscala in a carei raza teritoriala contribuabilul are domiciliul fiscal sau transmise prin posta, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de catre contribuabili.