Consiliul Local Zalau a aprobat in sedinta ordinara de ieri indicatorii tehnico-economici ai investitiei „Reabilitare centru de transfuzii Zalau”. Valoarea proiectului este de 270.000 de euro, din care partea de constructii montaj se ridica la suma de 215.000 de euro. Potrivit referatului tehnic, reabilitarea cladirii are ca scop aducerea acesteia la nivelul cerintelor standardelor de siguranta si functionalitate impuse de legislatia actuala. In urma investitiei de 270.000 de euro, va fi refacut acoperisul, vor fi realizate copertine pentru cele doua accese in cladire, spatiile existente se recompartimenteaza, iar cladirea va fi echipata cu instalatii electrice pentru iluminatul de siguranta pentru evacuare si instalatie paratrasnet. Proiectul prevede si inlocuirea tamplariei interioare si exterioare sau amplasarea unui lift pentru marfa. Instalatiile interioare sunt refacute in totalitate, iar jgheaburile si burlanele existente vor fi inlocuite cu jgheaburi si burlane noi, din tabla zincata si vopsita. Nu in ultimul rand, cladirea va fi racordata la canalizarea menajera a orasului prin doua camine de vizitare, iar la intrare va fi amplasata o rampa si un lift de scara pentru accesul persoanelor cu dizabilitati.