Frumoasa comună Buciumi se află la poalele estice ale Munților Meseș, pe cursul superior al râului Agrij. Comuna Buciumi are în componența sa șase sate: Buciumi-care de altfel este și reședința comunei, Bodia, Bogdana, Răstolț și Sângeorgiu de Meseș. Primarul Ioan Eugen Lazăr este un gospodar cum rar se întâmplă să mai întâlnești în prezent. Dovezile implicării sale în continua dezvoltare a comunei Buciumi sunt vizibile la tot pasul, dacă luați la pas pitoreasca localitate. Fie că vorbim despre infrastructura rutieră, despre modernele școli care oferă un mediu de învățare propice, la standarde europene, sau de parcurile aspectuoase, amenajate cu gust și rafinament, pentru toate există o explicație, după cum bine zice vorba “după muncă și răsplată”. Edilul Ioan Eugen Lazăr este baza acestei comunități unite și harnice, umărul de fier pe care cetățenii se pot baza în absolut orice problemă. Aflat la al treilea mandat ca și primar al comunei Buciumi, Ioan Eugen Lazăr (PSD) este omul potrivit în locul potrivit și, din anul 2012, are grijă de comunitatea sa, din toate punctele de vedere, fiind deschis comunicării și aplecându-se asupra problemelor de orice fel, aduse în atenția sa.

De altfel, un localnic cu treabă pe la primărie ne-a declarat că: “Mai rar așa om cum este primarul nostru, domnul Eugen Lazăr. Are soluții la orice doleanță și se asigură întotdeauna că lucrurile funcționează așa cum trebuie, la noi în comună. Este un om bun ca pâinea caldă”.

Permanenta implicare a echipei administrației locale a atras și atrage, în timp record, proiecte de investiții din bani europeni și din bani publici. Buna calculare a fiecărui leu din bugetul local a concretizat un număr mare de investiții, la nivel local, menite să ridice standardele de viață în comună. Dacă vorbim despre investiții deja finalizate la Buciumi, este musai să facem referire la asfaltarea drumurilor de interes local și la reabilitarea celor două școli din Buciumi, pentru că “învățământul este piatra de temelie a societății” , după cum ne-a declarat primarul Lazăr.

“Proiecte finanțate din bugetul de stat, ce am avut pe PNDL 1 și 2, a fost un total de 7 proiecte de investiții. Cele mai importante investiții finalizate au fost prin PNDL 2, și anume reabilitarea celor două școli din localitatea Buciumi. La Școala Nr.1, clădirea aceasta frumoasă de aici, din centrul comunei, am făcut recepția în anul 2022. Avem peste 300 de elevi în Buciumi și ei merită să își desfășoare procesul de învățare într-un mediu modern, adecvat vremurilor noastre. De un an de zile, copiii și cadrele didactice își desfășoară activitatea în școala aceasta nou reabilitată. Tot prin PNDL 2, am mai avut două proiecte de investiții finalizate deja, pentru asfaltarea unor drumuri de interes local”, precizează edilul.

Dacă vorbim despre prezent, acesta sună din ce în ce mai bine pentru comunitatea din Buciumi. Există un număr de 4 proiecte finanțate prin programul Anghel Saligny, pentru care s-au și semnat contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Drumul comunal DC 70 C, care face legătura între localitățile Buciumi și Stârciu – Horoatu Crasnei, va fi reabilitat și asfaltat, iar DC 70 B, care leagă Bogdana de Sângeorgiu de Meseș, va fi de asemenea adus la standarde de top. Cele două drumuri comunale însumează o lungime totală de 8,5 km. Este bine de menționat faptul că la drumul care leagă comuna Buciumi de Horoat, s-au început lucrările încă de anul trecut și avansează promițător. În prezent se lucrează la podețele din structura drumurilor iar pe finalul acestui an se preconizează recepția celor două drumuri importante pentru infrastructura rutieră.

De asemenea, la Buciumi se lucrează intens pentru înființarea unei rețele de canalizare, din localitatea Bogdana și până în Agrij, urmând că deversarea să se facă la stația de epurare din Agrij. Valoarea totală a proiectelor de investiții pentru cele două drumuri comunale este de 7 milioane de lei, iar investiția privind rețeaua de canalizare se ridică la 20 de milioane de lei. De asemenea, se construiesc trei poduri și o punte pietonală, tot prin Programul Anghel Saligny, un proiect pentru care s-a semnat contractul de finanțare încă din luna noiembrie a anului trecut. În acest sens, conform spuselor primarului, s-a finalizat și achiziția PSAP (licitația). Proiectul se află în faza de evaluare a ofertelor finale, iar în două săptămâni, cel mult, se așteaptă semnarea contractului de lucrări și, totodată, demararea acestora.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 3,9 milioane de lei. “Pe lângă toate proiectele enumerate mai sus, mai avem un proiect foarte important, privind extinderea alimentării cu apă în localitatea Buciumi. Noi am avut alimentarea cu apă care s-a și realizat prin POIM, dar a fost un deficit de 10 kilometri prin proiectul făcut de Compania de Apă. Și atunci am făcut noi un proiect separat, pentru că am obținut finanțarea, am și semnat contractul de finanțare luna trecută, pe 22 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării. Valoarea investiției este de 4 milioane de lei. Cu această ocazie se vor realiza peste 10 kilometri de rețea de apă, și absolut toate satele din toată comună vor fi alimentate cu apă”, a ținut să sublinieze primarul.

Prin PNRR, la momentul actual sunt semnate 3 contracte de finanțare: unul privind Eficientizarea Energetică la Sediul Primăriei și Cămin Cultural (vor fi montate panouri, va fi înlocuit tot ce ține de eficientizarea energetică, vor fi montate pompe de recirculare cu foraj pentru căldură – valoarea investiției 1.900.000 lei); cel de-al doilea proiect de investiție privește transportul verde și presupune amplasarea, în centrul comunei, a două stații electrice de încărcare (valoare totală – 200.000 lei); următorul proiect presupune dotarea cu mobilier și material didactic a Școlii Gimnaziale Nr.1 din Buciumi – investiție cu o valoare de 800.000 de lei.

“Anul acesta o să finalizăm și Baza Sportivă, prin AFIR și din bugetul local. S-au construit vestiare, s-a refăcut suprafața de joc, s-a construit o tribună modernă cu 200 de locuri. Anul acesta vom da în folosință și acest obiectiv”, ne spune edilul. Valoarea totală a celor 13 proiecte derulate la nivelul comunei Buciumi (prin Programul Anghel Saligny, PNRR, PNDR și din bugetul local) se ridică la 46.200.000 lei, respectiv 9.240.000 euro, din care 2 milioane de lei provin din bugetul local.

Și la capitolul proiectelor derulate din buget local, administrația comunei Buciumi stă foarte bine. Banii au fost atent direcționați către obiective de interes maxim pentru localnici și nu numai. “Din bugetul local, avem în lucru două capele, una care se va finaliza în curând, deși puteam s-o finalizăm anul trecut, pentru că așa era în program însă, din cauza Ordonanței 90, ne-am cam blocat un pic cu plățile, astfel că o vom finaliza în primăvara anului în curs. Deci, o capelă la Bodia, avem o capelă în lucru la Răstolț care se va finaliza anul acesta, avem documentațiile necesare și vom face achiziții pentru încă două capele, achiziția de lucrări pentru construire capelă la Bogdana și pentru construire capelă la Sângeorgiu de Meseș, astfel că vom fi în totalitate acoperiți cu acest domeniu” , completează primarul. Tot din bugetul local, anul s-au reparat Școala cu Clasele I – IV și Grădinița din localitatea Bodia. “Acolo funcționează încă Grădinița, și ne bucurăm pentru asta, și am considerat că este imperios necesar să reabilităm și să investim în respectiva clădire pentru că eu îmi doresc să redeschidem și Școala I-IV, acolo. Momentan, avem la Grădinița din Bodia vreo 12 copii și este un lucru îmbucurător. Sper ca, prin asta, să încurajăm oamenii să revină spre locurile natale” , spune primarul Ioan Eugen Lazăr.

Din bugetul local s-a mai procurat piatră spartă pentru repararea unui număr important de drumuri vicinale, drumuri de hotar, și tot de aici s-au achitat, pentru proiectele cu finanțare din bugetul de stat sau finanțare europeană, cofinanțări importante fără de care investițiile nu ar fi putut fi implementate. S-au plătit cote ISC, consultanță, proiecte, toate acestea fiind finanțate și sprijinite din bugetul local al comunei Buciumi. “Importantă este și execuția bugetară, să o realizezi, să fie făcută, pentru că degeaba pui pe hârtie și la final de an constați că nu ai făcut nimic.Din punctul acesta de vedere, noi avem o execuție bugetară bună, însă tot timpul avem probleme cu banii pentru că nu ne ajung pentru câte am face. Dar încercăm să ne descurcăm cu ce avem și să facem lucrurile să funcționeze, să fie bine. Asta e cel mai important. Comuna Buciumi are 11 consilieri locali, cărora țin să le mulțumesc pe această cale pentru susținere, pentru activitatea desfășurată, pentru implicarea arătată și pentru că sunt alături de mine în ceea ce facem pentru comunitatea noastră. Ei știu că nu le propun niciodată lucruri care ar fi de interes personal sau alte chestii care nu-și au locul într-o administrație locală”, mai spune edilul.

La Primăria din Buciumi s-a lucrat intens, inclusiv de sărbători, deoarece administrația s-a dedicat realizării unui proiect de investiție cu bani europeni care presupune modernizarea unor drumuri de interes local din comună, investiție deloc de neglijat, cu o valoare nominală de 1 milion de euro. Așadar, viitorul se conturează din ce în ce mai frumos, la Buciumi.

“Am depus un proiect privind modernizarea unor drumuri de interes local din comuna Buciumi, un proiect de 1 milion de euro. Am reușit, spre satisfacția mea, să îl încărcăm în data de 5 ianuarie. Noi de sărbători am lucrat ca să reușim să încărcăm acest proiect pentru că nu a fost simplu să reușim, într-o perioadă foarte scurtă, din 1 până în 5 ianuarie, să obținem toate documentele și să reușim să le încărcăm la termenul prevăzut”, a explicat liderul administrației locale.

“Vreau să mulțumesc în mod special cetățenilor care mi-au fost și îmi sunt alături în continuare, sunt onorat să mă aflu în serviciul lor aici, la Primărie, și le pot garanta că, în continuare, așa cum am făcut-o și până acum, voi face tot posibilul pentru ca dezvoltarea comunei noastre să fie resimțită de către toată lumea. La început de an găsindu-ne, vreau să urez din suflet cetățenilor noștri un An Nou Fericit, cu sănătate și bucurii, și sunt convins că, împreună, ca o echipă imbatabilă, vom reuși să facem în continuare lucruri necesare și de calitate pentru comunitatea noastră”, a concluzionat primarul comunei Buciumi, Ioan Eugen Lazăr.