Prefectura Salaj a emis un comunicat prin care informeaza asupra masurilor de prevenire a raspandirii Pestei Porcine Africane (PPA) si expune situatia prezentei bolii in judet. Situatie din care reiese ca periculosul virus este o amenintare care a crescut exponential la inceputul acestui an, in care s-au inregistrat primele focare la porci domestici, in gospodarii, iar numarul de cazuri confirmate la porci mistreti a fost numai in primele doua luni ale anului de opt ori mai mare decat pe intreg parcursul anului trecut.

rn

"De la aparitia Pestei Porcine Africane (PPA) si pâna în prezent, pe raza judetului Salaj au fost diagnosticati 44 de mistreti (cinci în 2018 si 39 în 2019).
Toti mistretii diagnosticati pozitiv provin din fonduri de vânatoare incluse în zona afectata, stabilita prin Hotarârea nr. 1/22.01.2019 a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Salaj. Repartitia cazurilor de mistreti pozitivi la PPA pe fonduri de vânatoare (FV) este urmatoarea: 33 cazuri pe FV 30 Carastelec, sapte cazuri pe FV 27 Magura, doua cazuri pe FV 22 Panic, un caz pe FV 31 Lapis si un caz pe FV 26 Samsud.
Doua focare la porcii domestici
De asemenea, au fost declarate si doua focare de PPA la porcii domestici, în exploatatii non-profesionale si anume în localitatea Bobota, unde un porc a fost sacrificat de necesitate de catre proprietar si au fost sacrificate 20 de capete si în localitatea Doh, unde doi porci au fost sacrificati de necesitate de catre proprietar, cinci au murit, iar 15 capete au fost eutanasiate. Valoarea despagubirilor, stabilita de catre comisia de evaluare, este de 11.800 lei în primul caz si 11.866 lei în al doilea caz.
Masuri de prevenire
Pentru a preveni introducerea virusului PPA în exploatatiile nonprofesionale în care se cresc porci domestici, trebuie sa se respecte urmatoarele cerinte minime de biosecuritate: porcinele domestice din exploatatiile nonprofesionale trebuie detinute în spatii îngradite, fara posibilitatea de a veni în contact cu porcinele domestice din alte exploatatii, cu porci mistreti sau cu proprietari straini care detin porcine domestice; animalele sa nu fie hranite cu resturi alimentare sau laturi ce contin resturi de la carnea de porc gatita în familie; sa nu existe contact între porcii domestici si orice produs sau subprodus provenit de la porcii mistreti, inclusiv de la cei vânati sau morti; scroafele/ vierii nu trebuie scoase/ scosi din exploatatie în scopul montei cu animale din alta exploatatie", este comunicatul Prefecturii Salaj.