Internatul și sala de sport ale Liceului Pedagogic vor fi modernizate
Consilierii locali ai Zalăului au fost de acord în unanimitate cu lucrările de investiții necesare pentru modernizarea și creșterea eficienței...
Consilierii locali ai Zalăului au fost de acord în unanimitate cu lucrările de investiții necesare pentru modernizarea și creșterea eficienței...
Colegiul Național "Silvania" Zalău se află pe primul loc în topul liceelor din județ și pe locul 76 la nivel...
Miercuri, 12 mai, a demarat procedura de recepție la obiectivul de investiții – Creșterea eficienței energetice a Liceului de Artă...
Miercuri, 12 mai, încep probele din cadrul Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, prima...
Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) au locuri rezervate la admiterea în licee și școli profesionale, pe modelul celor alocate...
Marți, 11 mai, începe înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor vacante din învățământ. Înscrierea...
O informare privind cuprinderea în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între 3-6 ani, transmisă de către Ministerul Educației către...
Ordinul ministrului Educației nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii la liceu în anul școlar 2021-2022 a fost publicat în...
Unele universități iau în calcul varianta ca, din toamnă, studenții care nu s-au vaccinat să fie obligați să poarte combinezon...
Având în vedere ultimele modificări legislative, respectiv modificarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prin instituirea a două...
Din păcate, tot mai mulți elevi sunt corigenți la capitolul sănătate. Ghiozdanul prea greu poate duce la probleme grave ale...
Camera Deputaților a hotărât, miercuri, în calitate de prim for sesizat, faptul că elevii din învățământul primar vor putea beneficia...
Angajaţii din învăţământ sunt una din categoriile socio-profesionale în care procentul de vaccinare este mult peste media la nivelul naţional,...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a recunoscut recent că școala online nu a fost eficientă deoarece cadrele didactice nu au fost...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea ca elevii și profesorii să revină cât mai rapid la școală în format fizic, însă...
După evaluarea lucrărilor la Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în județul Sălaj 3 elevi au reușit să...
Planurile cadru pentru liceu, clasele IX-XII, cele care stabilesc disciplinele și numărul de ore alocat acestora, vor fi gata abia...
Elevii de la Colegiul Național Silvania Zalău au obținut rezultate excepționale la Olimpiada Națională de Informatică, desfășurată în perioada 7-8...
E oficial! După vacanța prelungită de primăvară a elevilor, cursurile se vor derula după aceleași scenarii ca și până acum....
Utilizarea în școli a testelor non-invazive, bazate pe salivă, pentru identificarea cazurilor de infectare cu coronavirus este privită cu ochi...