Peste două milioane şi jumătate de ţigări de contrabandă au fost confiscate miercuri dimineaţa, iar şapte persoane au fost reţinute in vederea arestării.
Poliţiştii din Sălaj au făcut miercuri dimineaţa o captură impresionantă constand in aproape 127.000 de pachete de ţigări netimbrate, in valoare de aproximativ 12 miliarde de lei vechi.
150 de poliţişti şi jandarmi au descins miercuri dimineaţa
La nivel teritorial s-a constituit in urmă cu cateva luni un grup de lucru interinstituţional, format din reprezentanţi ai Poliţiei, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, vameşi, lucrători din cadrul serviciilor de combaterea crimei organizate, care avea ca scop primordial eliminarea sau reducerea fenomenului de evaziune fiscală şi contrabandă cu ţigări. Totul a inceput in urmă cu şase luni, cand Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă au obţinut informaţii potrivit cărora un grup de persoane se ocupă cu contrabandă de ţigări. După ce au adunat destule probe care să-i incrimineze pe inculpaţi, „aproximativ 150 de lucrători de poliţie şi jandarmerie, impreună cu procurori, au organizat miercuri dimineaţa, in jurul orei 6.00, 23 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Sălaj, Satu Mare şi Maramureş”, a declarat Ghiurca Iosif, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
127.000 de pachete de ţigări confiscate
Au fost confiscate şi trei mijloace de transport: o autoutilitară Ford, o remorcă cu prelată şi un Mercedes Sprinter, special amenajate pentru camuflarea ţigărilor. Poliţiştii au mai descoperit şi confiscat 649 de litri de alcool, presupus a fi contrafăcut, 56.200 de lei şi 970 de euro, o armă cu aer comprimat, o sabie tip ninja şi inscrisuri privind sumele de bani datorate capilor reţelei de diferiţi distribuitori. Pe langă bunurile materiale, procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Jibou au reţinut pentru 24 de ore şapte persoane care au fost prezentate ieri Judecătoriei Jibou cu propunerea de arestare preventivă timp de 29 de zile. Dintre cele şapte persoane, trei sunt din Sălaj, două din Maramureş şi două din Satu Mare.
Una din cele mai mari capturi din ţară
Ţigările de contrabandă erau aduse şi depozitate de către o persoană din Satu Mare. Acestea proveneau din ţări precum Ucraina sau Rusia, dar şi din magazinele de tip duty free unde se găsesc produse scutite de taxe vamale. De la depozitul din Satu Mare ţigările erau distribuite ulterior către diferiţi intermediari din judeţele Sălaj, Satu Mare sau Maramureş. Potrivit şefului Poliţiei sălăjene, „ca şi amploare, avand in vedere că Sălajul este un judeţ de interior, este una dintre cele mai mari capturi de ţigări de contrabandă care s-a făcut la noi in ţară”. Stana Pompilia, prim procuror al Parchetului de pe langă Tribunalul Sălaj, spune că pedeapsa pentru faptele comise de către cei şapte inculpaţi este inchisoare intre 5 şi 15 ani.