Poliţiştii sălăjeni care anchetează spargerea de la magazinul Silvania, unde s-au furat aproximativ două kilograme de bijuterii in valoare de 235.000 de lei, şi-au format deja un cerc de suspecţi cu toate că modul in care au operat hoţii este unul neobişnuit. Potrivit inspectorului şef Iosif Ghiurca, este suspect faptul că alarma complexului comercial Silvania care acţionează cu senzori in trei puncte nu a fost activată, iar firma de pază nu a primit niciun semnal la dispecerat. De asemenea, este posibil ca autorul furtului să fi ştiut de modul in care acţionează alarma din magazin dacă aceasta nu s-a activat. In plus, din primele cercetări reiese că acesta a rămas peste noapte in complex comercial. Un alt semn de intrebare il ridică amplasamentul bijuteriilor. In mod normal acestea trebuiau să fie depozitate intr-un seif, insă se pare că au fost puse „la vedere”.
Cerc de suspecţi in cazul furtului de bijuterii
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...