In timp ce vaccinurile ineficiente stau in depozitele Directiei de Sanatate Publica si se asteapta distrugerea lor, salajenii isi cumpara din farmacii vaccinuri impotriva gripei.
Directia de Sanatate Publica (DSP) Salaj a finalizat procedura de retragere din stocurile medicilor de familie din judet a celor 8.810 doze de vaccin antigripal produse de Institutul Cantacuzino din Bucuresti si le pastreaza in depozitul institutiei pana in momentul in care firmele de colectare a deseurilor medicale le vor prelua in vederea distrugerii, potrivit informatiilor primite de la directorul executiv al DSP, Ligia Marincas. „Toate vaccinurile sunt in momentul de fata in depozitul Directiei de Sanatate Publica si asteptam sa fie preluate”, a declarat directorul Marincas. In urma retragerii vaccinurilor antigripale romanesti si a stoparii campaniei nationale de vaccinare impotriva gripei sezoniere, salajenii au gasit alta solutie de a se imuniza impotriva gripei. Zeci de salajeni si-au achizitionat vaccin antigripal din farmacii si s-au adresat medicilor de familie in vederea imunizarii, dupa cum au declarat unii medici de familie din judet. „Am avut solicitari pentru vaccinare cu doze achizitionate din farmacii de catre pacienti, atat inainte de inceperea campaniei de vaccinare, cat si acum, dupa stoparea campaniei de catre Ministerul Sanatatii”, a declarat I.L., medic de familie in municipiu. Medicii de familie sustin ca perioada optima pentru imunizare impotriva gripei sunt chiar lunile ianuarie – februarie, exact perioada in care Ministerul Sanatatii a oprit, in regim de urgenta, campania de vaccinare antigripala, pe motiv ca vaccinul produs de Institutul Cantacuzino nu este conform din punct de vedere al imunogenitatii, mai exact, nu apara persoanele vaccinate de toate tulpinile virusului gripal. „Din experienta mea de peste 30 de ani, pot spune ca vaccinurile trebuie facute la timp, astfel incat sa se formeze anticorpii. Dupa parerea mea si a altor colegi ai mei, acum era perioada optima pentru vaccinare”, spune medicul de familie.
Ministrul Ritli da vina pe Institutul Cantacuzino

Ministrul Sanatatii Ladislau Ritli, prezent saptamana trecuta la Zalau, a declarat la solicitarea redactorilor Graiul Salajului ca singurul vinovat pentru scandalul vaccinului antigripal, descoperit a fi „apa de ploaie” dupa ce au fost vaccinate peste 500 de mii de persoane din toata tara, este Institutul Cantacuzino, pentru simplul motiv ca a produs vaccinul. Minsitrul sustine ca Ministerul Sanatatii n-a facut decat sa incheie un contract de achizitie cu producatorul, in urma unei licitatii. „Imaginea negativa este a Institutului pentru ca a produs vaccinul. Au castigat licitatia si am fost foarte bucurosi pentru ca este un institut emblematic. Din pacate, anumite elemente de calitate au lipsit si nu puteam risca. Stabilitatea medicamentului nu era corespunzatoare si, pe masura ce trece timpul, devine mai inactiv pe anumite linii”, a declarat ministrul Ladislau Ritli. Ministrul a precizat ca banii cheltuiti pe vaccin vor fi returnati de Institutul Cantacuzino in baza clauzelor contractuale cuprinse in contractul de achizitie al vaccinurilor, Directia Juridica din cadrul Ministerului fiind responsabila in acest moment cu recuperarea sumelor de bani cheltuite pe cele aproximativ 350 de mii de doze de vaccin ce urmeaza a fi distruse. „Banii vor fi recuperati foarte simplu. Exista o procedura, un contract intre doua institutii, iar banii vor fi recuperati fara a avea un conflict cu Institutul Cantacuzino”, a conchis ministrul Ritli.