Aproape 60.000 de persoane vor beneficia in 2014 de bilete de tratament balnear prin sistemul organizat si administrat de Casa Nationala de Pensii Publice, potrivit mediafax. 15 la suta dintre acestea vor fi acordate gratuit, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern lansat ieri in dezbatere pu- blica. Persoanele care pot solicita astfel de bilete pot beneficia de un singur bilet de tratament. Pro-iectul de act normativ stabileste ca pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale care reglementeaza dreptul la biletele de tratament balnear. Distribuirea biletelor de tratament balnear se va face de catre Casa Nationala de Pensii Publice prin casele judetene de pensii.
Bilete pentru tratament balnear
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...