Construcția Autostrăzii Transilvania stagnează pe teritoriul județului Sălaj, constructorul fiind „slab mobilizat” pe acest șantier, după cum apreciază reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, care monitorizează sistematic proiectul.
„Din păcate, antreprenorul UMB este foarte slab mobilizat, fiind concentrat pe A7 Buzău-Focșani, așa cum v-am spus de multe ori. Cele mai multe șanse sunt ca și în 2025 armata UMB să fie comasată tot pe A7. Greu de crezut în acest moment că vom avea suficienți muncitori pe A3”, explică reprezentanții ONG-ului.
Aceștia apreciază că, deși o deschidere pe cei 12 kilometri dintre Zimbor și Poarta Sălajului, aflată acum în lucru, este „perfect fezabilă” din punct de vedere tehnic anul viitor, probabil că lucrările vor fi finalizate abia în anul 2026.
De altfel, nici avansul de pe lotul Nădășelu-Zimbor nu este mai încurajator. Reprezentanții Pro Infrastructura explică că, pe lângă lipsa forței disponibilă la UMB, există și două viaducte de pe traseu, care au fost adjudecate de către un alt constructor, ca urmare a modificării traseului autostrăzii.
„Birocrația aferentă (exproprieri, revizuire acord de mediu), termenul de proiectare (primăvară) și emiterea autorizației de construire, plus execuția propriu-zisă fac aproape imposibilă finalizarea traseului nou în 2025”, spun reprezentanții asociației.
„Cu prea mulți de dacă și cu parcă, probabil că aceste scenarii super-optimiste nu vor deveni realitate în 2025”, concluzionează observatorii de la Pro Infrastructură.
foto: Asociația Pro Infrastructură