Compania de Apă Someș SA, administratorul rețelelor de apă și apă uzată în județele Cluj și Sălaj, a cărui acționar majoritar este Consiliului Județean Cluj, a solicitat aprobare administrației județene clujene pentru majorarea salariilor angajaților cu circa 11 la sută.
Măsura vine după ce, de la 1 septembrie, au intrat în vigoare noile tarife pentru metrul cub de apă și canalizare, o majorare de 9 la sută a prețului.
Compania de Apă Someș SA a înaintat, în ședința Consiliului Județean Cluj din 17 octombrie, solicitarea de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024. Societatea dorește majorarea salariilor angajaților cu circa 11%, cheltuielile cu personalul crescând cu 4.733.000 lei anul acesta.
Potrivit referatului de specialitate aferent proiectului de hotărâre, majorarea va duce la creșterea câștigului mediu lunar/ salariat de la 6.500 de lei, cât era la sfârșitul anului 2023, la 7.474 de lei.
Călin Neamțu, directorul Companiei de Apă Someș SA, a justificat majorările salariale prin faptul că Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Finanțe le-a dat acordul să nu respecte legea privind reducerea cheltuielilor bugetare.
”În Legea 296 se face referire și la faptul că există posibilitatea modificării acestor articole printr-un memorandum pe care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, cu care Compania are semnat contract pentru prestația serviciului în județul Cluj și Sălaj, îl poate adopta pentru scutirea din aceste articole ale Legii 296. În acest sens, am făcut un material pe care ADI l-a depus, iar recent am primit acceptul de la Ministerul Dezvoltării și de la Ministerul de Finanțe prin care ni s-a comunicat că putem excepta articolul din Legea bugetului. (…) Creșterile se vor face conform rapoartelor de eficiență anuală, așa cum am procedat și până acum. Salariile vor crește la toți, dar poate să fie la unii zero, dacă nu și-au atins indicatorii de performanță și la altul sută la sută. În medie, este o creștere de 1.000 de lei”, a precizat șeful apei potabile din cele două județe, în cadrul ședinței Consiliului Județean Cluj.