Avocat de profesie, fost ofiter în timpul Primului Razboi Mondial, comandant al Garzilor Nationale Române din plasa Jibou, eliberator al orasului Jibou si ctitor al monumentului ridicat în memoria sergentului-erou Ilie Popa, Aurel Hetco se înscrie, la loc de cinste, în galeria personalitatilor salajene din generatia Marii Uniri.

rn

Formarea profesionala

rn

S-a nascut la 26 februarie 1884 în localitatea Bozânta Mare, judetul Maramures. Tatal sau, Vasile Hetco, era preot, iar mama sa, Maria, casnica. La vârsta de 3 ani ramâne orfan de tata, mama sa facând eforturi foarte mari pentru a-l trimite la scoala. A urmat cursurile scolii primare si liceale la Baia Mare. Conform afirmatiilor sale, de la vârsta de 14 ani, fiind un „elev eminent” s-a întretinut singur la studii, prin meditatiile pe care le acorda „altor elevi mai norocosi” ca el.
Dupa bacalaureat, ca bursier, s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, unde a urmat cursurile juridice, în perioada 1902-1905. A obtinut diploma de doctor în drept la Universitatea din Cluj, iar dupa stagiatura a dat examenul si a primit diploma de avocat la Budapesta. Stagiatura a facut-o în perioada 1906-1910 la avocatii Max simon din Cluj si Aurel Nilvan din somcuta Mare.

rn

Avocat si sustinator al culturii românesti

rn

În anul 1911 si-a deschis birou avocatial la Jibou, lucrând alaturi de dr. Ladislau (Vasile) Ghiurco, pâna la izbucnirea Primului Razboi Mondial, când a fost înrolat ca ofiter în rezerva.
Tânarul avocat se implica activ în viata cultural-national româneasca a urbei de pe Somes. Astfel, în anul 1912 a fost unul dintre principalii organizatori ai despartamântului Jibou al Astrei. Adunarea de constituire a despartamântului a avut loc pe data de 14 noiembrie 1912. Delegat din partea Comitetului central al Astrei din Sibiu cu înfiintarea despartamântului a fost protopopul districtului Notig, Gavril Cherebetiu. Noul despartamânt cuprindea localitatile apartinatoare cercurilor administrative Jibou si Zalau. Presedinte al despartamântului a fost ales Teofil Dragomir, proprietar în Lupoaia, iar Aurel Hetco a fost ales notar. El este singurul care se înscrie ca membru pe viata, ceilalti 22 s-au înscris ca membri ordinari.
Rolul jucat de Aurel Hetco în cadrul despartamântului este recunoscut chiar de catre Teofil Dragomir, presedintele despartamântului, în discursul rostit cu ocazia inaugurarii monumentului sergentului-erou Ilie Popa, la Jibou: „D-l dr. Aureliu Hetco s-a înscris în istoria acestui tinut marginas al etnicitatii noastre, deja sub stapânirea straina, când, în anul 1912, a organizat „Despartamântul Jibou” al Astrei pentru Cultura si Literatura poporului român, în cadrul caruia prin întruniri culturale, serate, conferinte, discursuri, reprezentatii teatrale, articole de ziare pentru popor s-a tinut mereu aprinsa flacara constiintei si mândriei românesti”.
Aurel Hetco s-a casatorit cu Mela Popeea, fiica eruditului profesor brasovean Ion Popeea si nepoata a episcopului-academician, Nicolae Popeea. Pentru zelul cu care s-a dedicat în timpul razboiului ca sora de caritate, îngrijirii soldatilor raniti si bolnavi din spitalele din Brasov, Bârlad si Iasi, sotia sa a fost decorata cu înaltul ordin „Regina Maria cl. II.

rn

De la Marele Razboi la Marea Unire

rn

Dupa izbucnirea Marelui Razboi, Aurel Hetco a fost încorporat la Regimentul 32 Infanterie Dej. Cu aceasta unitate a participat la bataliile de pe frontul din Serbia, apoi pe frontul din Galitia în 1916-1917. A primit gradul de sublocotenent si apoi locotenent, comandant de pluton. În anul 1918, conform declaratiilor sale ulterioare, a participat la bataliile de pe frontul italian, de unde, în toamna anului 1918 a venit acasa si s-a înrolat ca voluntar în Garzile Nationale.
Era ziua de 10 noiembrie 1918, spune el într-un manuscris trimis lui Gratian Marcus în anul 1954, din domiciliul obligatoriu ce i s-a fixat în Jibou, când a primit o telegrama în garnizoana din Deva, unde era comandant al uneia dintre cele patru sectii ale scolii speciale de mitraliere, cu grad de locotenent. Telegrama, scurta dar elocventa, era trimisa de fruntasul politic salajean, Vasile Ghiurco, prieten si colaborator apropiat: „Vino imediat. Probleme importante îti reclama prezenta”.
În acest context, desi comandatul scolii, maiorul Mozer a încercat cu disperare sa-l înduplece sa ramâna, tânarul locotenent a raspuns glasului inimii si a plecat spre Jibou, alaturi de ordonanta sa, Slavoca Gligore din Rodna Veche, „nepot vrednic de stramosii lui graniceri”. Au ajuns la Jibou în noaptea de 12 noiembrie 1918, „la caminul parasit, dupa o absenta mai bine de patru ani, petrecuti în privatiuni si lupte sângeroase pe trei fronturi, în slujba unor idealuri straine …”.
Câtiva fruntasi înfiripasera înaintea sosirii lui, în unele localitati, consilii si garzi nationale române, dar fara nici o coeziune între ele si fara subordonare unei autoritati centrale.
În acest context istoric se impunea consitituirea unei organizatii centrale pentru întreaga zona a Jiboului. Astfel, pe data de 15 noiembrie 1918, sub semnaturile lui dr. Ladislau (Vasile) Ghiuco, avocat în Jibou, Teofil Dragomir, proprietar în Lupoaia, Emeric Pop, dr. Ioan Bozac si dr. Aurel Hetco, a fost convocata o mare adunare populara, cu scopul de a se constitui Consiliul National Român si Garda Nationala Româna din plasa Jibou. Presedinte al consiliului a fost ales dr. Vasile Ghiurco, iar Aurel Hetco a fost ales în fruntea garzilor nationale din plasa Jibou.
Dupa constituire, a fost ales un Comitet de directie, ca organ permanent de conducere, care era compus din dr. Vasile Ghiuco, Teofil Dragomir si dr. Aurel Hetco, carora li s-au pus la dispozitie trei secretari: Alexandru Marcu – avocat stagiar; Gheorghe Petruca – absolvent de teologie si student în litere; Aurelian Dragan – preot, functionar la banca „Salajeana” din Jibou.
Comitetul de directie si-a repartizat lucrarile în trei sectii: juridica – condusa de dr. Vasile Ghiurco; economica – condusa de Teofil Dragomir; administrativa si militara – condusa de dr. Aurel Hetco.
Aurel Hetco a fost ales ca delegat cu credentional pentru Adunarea Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dar a primit însarcinarea de a conduce treburile publice locale în timpul absentei delegatilor.

rn

Eliberator al orasului Jibou

rn

Din pacate, administratia româneasca nu a putut fi instaurata imediat dupa istoricele hotarâri de la Alba Iulia, din cauza liniei demarcationale. Au urmat câteva luni de teroare din partea bandelor secuiesti bolsevizate, conduse de maiorul Gyurocsik.
Consiliul National Român din Jibou s-a sesizat fata de aceasta situatie si a cautat solutii pentru prevenirea primejdiei amenintatoare. S-a luat decizia redactarii unui memoriu catre Comandamentul Armatei Române din Cluj, în care se solicita eliberarea cât mai grabnica a Jiboului, care era si la vremea respectiva un important nod de cale ferata. În calitate de vicepresedinte al Consiliului si de comandant al Garzii Nationale din Jibou, Aurel Hetco a fost desemnat sa prezinte memoriul generalului Neculce. Astfel, în ziua de 10 ianuarie 1919 pleaca spre Cluj, cu aceasta misiune secreta. A ajuns în Gherla, unde s-a întâlnit cu preotul-profesor Dumitru Man, care l-a prezentat comandantului de brigada din Gherla, împreuna cu care s-a reîntors si a eliberat Gara Jibou si întreaga zona. La aceasta operatiunie militara, Aurel Hetco a avut o contributie importanta, deoarece cunostea foarte bine zona si dispunea de vaste cunostinte militare acumulate în cei patru ani de razboi. Astfel, gara din Jibou a fost eliberata fara victime, armata maghiara retragându-se în graba spre Zalau. Au urmat clipe de groaza si lupte date de armata româna pentru eliberarea localitatilor Criseni si Zalau, unde au cazut eroic, printre altii, sergentul Ilie Popa din Regimentul 15 Infanterie. Vazându-l în agonie, adus într-o caruta spre Jibou, unde a fost înmormântat în ziua de 21 ianuarie 1919, Aurel Hetco a ramas marcat pe viata de acest tragic episod.

rn

Ctitor al monumentului ridicat în memoria
sergentului-erou Ilie Popa din Jibou

rn

Dupa eliberarea Budapestei de regimul bolsevic care fusese instaurat de Bela Kun în Ungaria si terminarea ostilitatilor, Aurel Hetco propune Consiliului de Administratie al bancii „Salajana”, din care facea si el parte, ridicarea unui monument în cinstea memoriei eroului sergent Ilie Popa, înmormântat în cimitirul din Jibou. Are neplacuta surpriza de a fi refuzat de catre colegi: „Macar de-ar fi vorba de un mormânt colectiv sau de un ofiter superior”, i-a raspuns unul dintre colegi.
Dezamagit de aceasta atitudine, Aurel Hetco a luat hotarârea de a construi singur monumentul. A facut apel la „tineretul dansator” din 34 de comune, care au adunat în câteva luni 20% din suma, iar el a pus restul, împreuna cu sotia sa, Mela, nascuta Popea. Monumentul a fost realizat în câteva luni de arhitectul italian Vincenzo Vecil si are 2 m în subsol si 4,5 m înaltime.
Inaugurarea monumentului s-a facut în anul 1920, cu mare fast. Colonelul Sâmboteanu, comandantul Regimentului 11 Calarasi, care stationa la Jibou, a raportat generalului Petala, la vremea respectiva guvernator al Ardealului, despre „isprava” lui Aurel Hetco. Acesta a tinut sa fie prezent la inaugurare. A fost însotit de înca trei generali: Olteanu, comandant de divizie, Florescu, comandant teritorial de corp de armata si Daschievici, general de cavalerie.
Din partea autoritatilor locale si judetene au participat prim-presedintele Tribunalului Salaj, dr. Vasile Ghiurco, subprefectul dr. Iuliu Pop, Teofil Dragos, presedintele despartamântului Jibou al Astrei. De asemenea, presa locala, prin preotul Laurentiu Bran, care înfiintase de curând la Jibou ziarul „Salajul” si corespondentii diferitelor ziare din Cluj si Bucuresti. De la Oradea a venit orchestra militara, iar onorurile au fost date de escadroanele de cavalerie din Regimentul 11 Calarasi.
Evenimentul a debutat cu oficierea serviciului divin, celebrat de un sobor de 10 preoti, uniti si ortodocsi, dupa care initiatorul si ctitorul monumentului, Aurel Hetco l-a predat autoritatilor militare, bisericesti si administrative prezente, prin urmatoarele cuvinte: „Ridicatu-s-a acest monument, ca sa sfinteasca locul, unde pamântul dezrobit al Ardealului apaposteste cu dragoste sub glia lui pe unul dintre eliberatorii sai. Ridicatu-s-a acest monument, ca o dovada vie ca întregirea neamului s-a facut prin jertfe de vieti si sânge. Ridicatu-s-a acest monument, ca sa serveasca ca piatra de hotar la granitele de vest ale neamului, granite trasate pentru noi, acum doua mii de ani, de mosii-stramosii nostri, legionarii lui Traian. Ridicatu-s-a acest monument, ca simbol al unirii noastre pe vecie, cu fratii nostri dezrobitori de dincolo de Carpati …! Cu aceasta destinatie, predau monumentul: clerului – pentru binecuvântare, armatei – pentru onoruri si autoritatilor civile – pentru îngrijire si pastrare!”.
A urmat un discurs impresionant al generalului Petala, care nu uita, la final, sa multumeasca lui Aurel Hetco pentru realizarea monumentului: „Deci, când plecam drapelul asupra mormântului viteazului sergent Ilie Popa din Reg. 15 Inf., tot atunci ma simt îndatorat ca atât în numele Armatei, cât si al meu personal, sa exprim d-lui dr. Aurelui Hetco, initiatorul si înfaptuitorul acestui maret monument, cele mai recunoscatoare multumiri si urari de bine.
Jertfa unuia si fapta celuilalt vor fi pastrate alaturi în amintirea noastra”.

rn

Prim-pretor al plasei Jibou,
avocat si procuror general în Cluj

rn

În perioada 1919-1925, Aurel Hetco a îndeplinit functia de prim-pretor la plasa Jibou. În anul 1925 s-a stabilit la Cluj, unde a activat ca avocat în cadrul baroului pâna la Dictatul de la Viena din 30 august 1940, având un birou avocatial. Nu s-a refugiat si a ramas la Cluj, însa a avut de suferit. Regimul horthyst l-a sters din tabloul avocatilor Baroului Cluj, interzicându-i orice activitate pe motiv ca a fost asociat la începutul carierei cu un evreu si astfel a fost catalogat ca antifascist. În aceste conditii, alaturi de avocatii evrei, a ajuns somer, pâna la eliberarea Clujului în toamna anului 1944.
Ajungând Clujul sub ocupatie sovietica, la propunerea unor fruntasi comunisti a fost numit procuror general la Curtea de Apel din Cluj, în care calitate a functionat de la 12 octombrie 1944 pâna la 1 aprilie 1945, „contribuind la democratizarea în senz popular a justitiei penale din Ardealul de Nord, pâna la reîntoarcerea la Cluj a Curtii de apel din Cluj, refugiata la Sibiu”.

rn

Calvarul suferit în timpul regimului
comunist si sfârsitul nemeritat

rn

Dupa razboi s-a reînscris în Baroul avocatilor si a practicat avocatura pâna la reorganizarea acestei institutii dupa model sovietic, fiind transformata în colegiu în anul 1948, când si Aurel Hetco a fost epurat politic. A fost pensionar al casei Locale de asigurari de pe lânga Baroul avocatilor din Cluj, pâna la sistarea acestuia, prin contopirea cu Cassa Centrala în anul 1951.
Pentru ca a facut politica militanta alaturi de Octavian Goga, Securitatea a început sa-l tina sub stricta supraveghere, dupa cum se propunea într-un referat datat 4 decembrie 1951, „pentru a se stabili activitatea dusmanoasa ce eventual a desfasurat-o”.
Pe data de 29 ianuarie 1952 a fost „invitat” la Securitate si interogat în legatura cu trecutul sau politic.
Dupa chemarea la Securitate a fost pus sa dea o declaratie ca nu va spune nimanui de aceasta „invitatie” si „nici despre cele discutate si despre interogatorul care mi s-a luat”. A fost urmarit în continuare de catre organele de securitate si arestat pe data de 15 august 1952, când a avut loc un nou mare val de arestari în toata tara. A fost ridicat de la domiciliul sau din Cluj si retinut „la dispozitia” Securitatii Satului timp de doua luni. A fost interogat de mai multe ori, fiind învinuit pentru activitatea lui politica de dinainte si de dupa 1944, când spun organele securitatii a facut parte din Partidul National Popular.
Pe data de 24 octombrie 1952 a fost trimis cu domiciliu fortat la Jibou, pentru 24 de luni, fiind ajutat de familia Lupoian, la care a locuit.
La 20 noiembrie 1954, lui Aurel Hetco i s-a ridicat domiciliul fortat si s-a reîntors la Cluj, str. tebei nr. 28, unde îl astepta sotia.
Dupa revenirea la Cluj a fost urmarit în continuare de catre organele de securitate, prin diferiti informatori.
Alte functii importante detinute de Aurel Hetco dupa Marea Unire a fost cea de secretar general al „Actiunii Patriotice”, vicepresedinte al „Agrului”, membru în Comitetul de Directie al „Ligii Antirevizioniste din Transilvania” si presedinte al „Asociatiei (fostilor) gardisti si legionari români ardeleni, luptatori pentru întregirea neamului din 1918-1919” timp de 12 ani, în perioada 1928-1940, pâna la Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Dupa razboi, vazând directia spre care se îndreapta tara a renuntat la functie, fiind numit presedinte de onoare al asociatiei.
Pentru meritele sale deosebite în realizarea României Întregite, în anul 1938 a fost decorat cu Ordinul si Medalia „Ferdinand”, cu spade.
A decedat la 13 februarie 1967, la Cluj, cu putin înainte de a împlini vârsta de 82 de ani, în nemeritata uitare.

Post Views: 130