Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că toate situaţiile în care documentele pentru obținerea finanțării pentru instalarea de panouri fotovoltaice au fost depuse în timp record vor fi verificate. Beneficiarii riscă pierderea finanţării dacă se va dovedi că au folosit metode necinstite ca să se înscrie în programul Casa Verde Fotovoltaice.
„Orice interacţiune cu serverul, cu aplicaţia în sine, lasă nişte urme digitale. Ele pot fi verificate oricând. Vom începe cu acele aplicaţii, puţine la număr, dar care au fost introduse în sistem în foarte puţine secunde. Cei prinşi riscă pierderea finanţării”, a anunţat Ministrul Mediului.
În ediția 2024 a programului Casa Verde Fotovoltaice, aproape 2.500 de solicitanţi persoane fizice din cei 66.000 de aplicanţi au reuşit să depună actele în mai puţin de 30 de secunde. Aceștia vor fi primii care vor fi verificaţi dacă și cum au fraudat sistemul.
Verificările vin după o serie lungă de nemulţumiri din partea celor care nu au reuşit să se înscrie, chiar dacă au depus actele în mai puţin de un minut, dar şi după ce reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor au cerut explicaţii public. Aceştia din urmă propun ca anul viitor selecţia beneficiarilor să se facă prin tragere la sorţi.
Din datele Administraţiei Fondului pentru Mediu reiese că puţin peste 700 de aplicanţi la nivel național au depus dosarele în mai mult de 2 minute, ceea ce înseamnă 17 persoane în fiecare judeţ în parte.
Anul acesta, beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice primesc 30.000 de lei pentru sistem de panouri fotovoltaice şi baterii de stocare.