Zilele libere sunt prilejuri de petrecere a timpului in familie, iar duminicile sau sarbatori precum Sfanta Marie reuneste familiile salajenilor si le da ocazia de a iesi impreuna. Odata, inainte de 1989, Zalaul era impanzit de cofetarii unde oamenii ieseau, cu mic, cu mare, la o prajitura sau la un cico. Cu toate ca in aceste zile avem mai multe ocazii si zile libere, date prin lege, locurile in care putem iesi in oras sunt tot mai putine. Prinsi de nostalgia vremurilor de alta data, cand duminicile erau zilele in care parintii isi scoteau copiii la o prajitura la cofetaria cea mai apropiata, am incercat sa vedem ce s-a mai intamplat cu celebrele locuri in care te puteai delecta cu „Bucuresti”, „Florica”, „indiene cu frisca”, savarine si spumoasele rozalii cu gust de capsuni.
Cofetariile Violeta, Carpati, Calin, Mimoza, Macul Rosu, cele de la Silvania sau Scala, erau locuri atat de cunoscute odata incat deveneau repere ale orasului. Le-am luat la rand, pentru a vedea ce s-a intamplat in timp cu ele si daca mai poti, de dragul vremurilor de demult, sa bei un pahar de Brifcor sau sa mananci un „dobos”. Primul popas l-am facut in centru, in cautarea cofetariei Carpati, una dintre cele mai cunoscute in oras. Acum, acolo este sediul Directiei de Sanatate Publica, iar trecatorii abia isi mai amintesc ca locul respectiv era unul dintre principalele motive de promenada in oras. Un trecator grabit s-a oprit totusi sa ne spuna cum era pe vremuri: „Deasupra era Hotelul Carpati, iar cofetaria, la parter, avea doua intrari. Era frumos, mancai o prajitura cu 1,5 – 2 lei. Si cafeaua, turceasca, era foarte buna”, isi aminteste omul. Vis-a-vis, langa fantana cu ingerasi, era o alta cofetarie, „Calin”. Acum, acolo este un club de manele si nimic nu mai aminteste de cofetaria cu desene pictate pe pereti unde pustii de dinainte de 1989 adorau sa mearga la prajitura.
Tot in centru, dar in statie la Silvania, a fost o alta cofetarie cunoscuta. Era si vad aici, pentru ca era amplasata chiar in statie. Iar oamenii asteptau autobuzul si, intre timp, intrau la un cremes gustos. Este si printre ultimele cofetarii desfiintate din Zalau. Cine nu-si mai aminteste masutele mici, cu taburete colorate, unde stateai ghemuit sa servesti un ecler cu ciocolata? Iar cafeaua, in cani mici si groase, aveau sigla cooperativei de care apartinea cofetaria. Dupa ce s-a desfiintat, locul parca a ramas cu un blestem. In loc s-au deschis tot felul de magazine, cu preturi mici, cu haine, cu chinezarii, insa parca nimic nu merge. Si nici oamenii nu-si mai amintesc prea bine ce-a fost acolo. Se uita la vitrinele mari, goale, dar au fost atatea schimbari in ultimii 22 de ani ca e greu sa-ti mai amintesti de cofetaria de acolo.
Am mers si-n alte locuri. La Mimoza, locul cofetariei a fost luat de o farmacie si de un magazin cu electronice. Putin mai jos, celebra cofetarie Violeta mai pastreaza inca amintirea locului invadat de navetisti. Fiind in apropierea Autogarii, Violeta era punctul de oprire pentru insetatii si pofticiosii iesiti de la Armatura, Emailati sau Tevi, care mergeau spre case.
Cofetaria de la Scala v-o mai amintiti? Era exact acolo unde acuma functioneaza o pizzerie, pe colt. Nicio urma de ce-a fost. Odata, zalauanii care nu apucau bilete la film la Scala asteptau la coada pentru seria urmatoare. Si, pentru a-si face asteptarea mai usoara, intrau la un suc, la o prajiturica.
La Macul Rosu, din Dumbrava I, lucrurile stau la fel. Nu mai e cofetarie, s-a facut restaurant. Insa si aici se serveau odata niste „indiene cu frisca” de mai mare pofta. Acum se serveste meniul zilei pentru cei care ajung pe la spital sau pentru oamenii din blocurile din jur. In zadar cauti o fosta cofetarie in care ai gustat cea mai buna prajitura din viata ta, pentru ca niciuna nu a supravietuit in timp. Si, din pacate, nici nu prea ai alte locatii pe care sa le frecventezi ca si cofetarii. Mondo Gelato sunt printre singurele cofetarii din oras unde mai poti sa iesi cu cei mici, sa le cumperi o savarina zemoasa sau un suc.
Rememberuri spumoase cu brifcor
Cunoscutul actor Alin Panc isi aminteste cu drag de vremurile in care colinda cofetariile din Zalau. „Stateam in Porolissum si mergeam des la Violeta, ca era mai aproape. Ma duceau parintii si la Carpati, imi placea ca aveau acolo o inghetata si un dobos asa de bune! Ei imi dadeau bani de prajitura, pana in clasa a VIII-a, cand am mers sa lucrez pe santier. Am sapat la Galeriile Sima, la Porolissum si mi-am facut in vara aia 800 de lei. Iti dai seama, 800 de lei, primii mei bani! I-am luat mamei un feon, mi-am luat eu un ciocan de lipit si tot felul de motorase. Si, normal, am avut bani de mers la cofetarie”, povesteste Alin Panc.
„Mergeam la Crinul, la Mimoza, la Violeta, la Mercur, ma duceau parintii. Imi amintesc indienele cu frisca, broscutele alea verzi si prajitura cartof, acoperita cu pudra de cacao. Si-mi mai amintesc de batoanele cu lapte care aveau gusturi si culori diferite, de fistic, de zmeura sau de cacao. Cand am crescut mai mari, ne duceam cu colegii la un brifcor si la o spumoasa mare, roz, cu aroma de capsuni”, isi aminteste Cristina A.
„Fugeam de la scoala la Macul Rosu, in Dumbrava I. Pentru noi, tot ce era dulce era bun – dobos, strudel cu mac, indiene cu frisca, chiar si spumoasa dupa care vomitam de dulce ce era. Vindeam sticle de juma de litru sau din alea mari de lapte, pe care primeam 3 lei, si ne faceam bani de prijitura”, povesteste si Alin M. Iar Mihaela B. inca regreta ca nu se mai fac prajituri Bucuresti mare cu glazura de pe vremuri. „Acum nu se mai fac asa ca atunci, doar la Cluj mai sunt Bucuresti mari ca pe vremuri. Pacat”, regreta Mihaela.
Insa cofetariile erau si locul in care tinerii liceeni isi dadeau, timizi, intalnire, la un cico si o prajitura. „Aveam o gagica atunci, am scos-o la cofetarie. Pana am mers eu sa cumpar prijiturile, fata a disparut. Am tot asteptat, nu stiam unde este. Am gasit-o afara plangand, ca doua babe au scos-o afara pentru ca avea fusta prea scurta. Asa era atunci, se legau de tine daca erai mai decoltata, daca aveai o fusta prea scurta. Erau tot felul de justitiare prin cofetarii, asa erau vremurile atunci”, isi aminteste Lucian I.
Acum, celebrele cofetarii din Zalau mai exista doar in amintirile unora. Majoritatea trec pe langa locurile in care acestea au functionat fara sa-si aminteasca nimic sau zambind cu nostalgie doar cand li se aduce aminte ca acolo au mancat prima spumoasa sau primul cremes. Pentru ca zalauanii sunt prea ocupati cu rezolvarea traiului zilnic sa mai aiba timp sa mai iasa la o prajitura in oras. Si chiar daca si-ar face timp, nu mai sunt cofetariile de altadata.
VEZI VIDEO:

Post Views: 136