Cea de-a doua conflagrație mondială a marcat sângeros județul Sălaj. Sunt cunoscute faptele cumplite ale armatei horthyste de la Ip și Treznea, unde populația a fost măcelărită cu o cruzime la care nu te poți aștepta decât din partea unor troglodiți. Puțini știu însă că în județ se află un sat – Jac, comuna Creaca – care, din cauza poziției sale strategice, a fost constant frontul de luptă între armatele ungurești, nemțești și românești.
 Despre atrocitățile comise de soldații unguri, dar și despre cum, de frica românilor, ungurii s-au predat armatelor eliberatoare ale României la Jac am aflat din lucrarea “Satul Jac – priviri spre trecut”, scrisă de Daniel Taloș și apărută cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj.

În timpul ocupației ungare, românii din Jac au fost terorizați de primarul Pastor Neiza

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, satul Jac a trecut sub administrația Ungariei. A rămas în amintirea bătrânilor care au trăit acele momente faptul că în una din zilele de toamnă ale anului 1940 au fost urcate câteva tunuri de către trupele horthyste, pregătite să distrugă satul cu orice preț. Cu greu, câțiva etnici maghiari din sat i-au convins pe barbarii cotropitori să nu tragă în sat. A urmat însă o perioadă grea pentru sătenii din Jac. Primar al Jacului a fost numit Pastor Neiza. Acesta a avut o atitudine cât de ostilă a putut el față de locuitorii satului. Sub pretextul că nu se supun autorităților ungare, zeci de săteni au fost amendați și bătuți până aproape de ultima suflare, din ordinul primarului. Redăm din lucrarea citată mărturia unui supraviețuitor al acelor vremuri.

Horthyștii au snopit în bătaie o femeie pentru că i-a salutat în românește

“În anul 1943 eram în Jac șapte grupe de tineri concentrați pentru a fi pregătiți să fim trimiși pe front. În acea iarnă făceam instrucție pe Șes cu doi unguri – Dumuluc și Șarkozi, care erau aspri cu noi. Într-o zi am primit o scrisoare de la nepoții mei care trecuseră granița în România, și lucrau în Râșnov (n.r. – județul Brașov), iar ungurul Dumuluc nu m-a lăsat să o citesc, în plus, m-a aruncat în noroi și s-a urcat pe mine cu picioarele. Tot în acea vreme, într-o seară m-am întâlnit cu jandarmi unguri pe care i-am salutat în românește; drept urmare aceștia au început să mă pălmuiască până când am repetat după ei în ungurește, spunându-mi că eu mănânc pâine ungurească și trebuie să vorbesc limba lor”, povestește Bălănean Floare, supraviețuitoare din satul Jac.
 Un alt moment greu pentru sătenii din Jac l-a reprezentat ordinul de înrolare a unor bărbați tineri și trimiterea lor pe frontul de est, de partea Germaniei naziste, de unde nu s-au mai întors. Au fost mulți locuitori care au fugit de acasă, părăsind tot ce aveau, și s-au înrolat de bună voie în Armata Regatului Român, luptând vitejește pentru idealul stop_coloana național împotriva cotropitorilor maghiari și germani. Au fost și câțiva bărbați din sat care au scăpat de înrolare pentru că munceau pentru unguri în minele de cărbune din Lupoaia și Brusturi. Au mai fost și câțiva tineri care se ascundeau ziua prin pădurile din sat, pentru că nu vroiau să lupte împotriva românilor. Aceștia stăteau ziua în pădure, iar noapea dormeau pe la casele oamenilor. În vara anului 1944, două familii de evrei au fost deportate din satul Jac în lagărul de deconcentrare din Auschwitz. Au mai fost și alte șase persoane care născute în Jac pe care războiul le-a prins prin alte părți și care au fost deportate în lagărele de concentrare.

Militarii români au fost motivați puternic de primirea populației eliberate din Sălaj

La 23 august 1944, România întoarce armele împotriva Germaniei naziste. Începe apoi operațiunea de eliberare a Transilvaniei de sub ocupația horthystă. Poziția geostrategică a satului Jac a făcut din localitate un punct prin care armatele fasciste se retrăgeau din Transilvania. Spre sfârșitul lunii septembrie a anului 1944, în Jac au apărut trupe mecanizate germane, care s-au cazat cu forța în mai multe gospodări din sat. Cu toate acestea, germanii nu au creat mare pagubă în sat, spre deosebire de aliații lor unguri.
 La mijlocul lunii octombrie 1944, linia frontului antifascist a atins linia Munțiilor Meseș. Bariera culmilor Meseșului și a văii Agrijului formau în octombrie 1944 scheletul apărării trupelor horthysto-fasciste. Așezate pe culmile înalte ale dealurilor dintre Valea Almașului și Valea Agrijului, unitățile Corpului 6 al Armatei Române Eliberatoare de sub jugul ungar au făcut incursiuni de cercetare în zilele de 14 și 15 octombrie în satele sălăjene cuprinse în aceste zone. La intrare în satul Jac, trei soldați români aflați în misiune – Marin Chiroiu și alți doi soldați necunoscuți – au fost uciși de o mină inamică. În dimineața de 16 octombrie, trupele române au reluat înaintarea în Sălaj. Armatele ungare au opus rezistență puternică, acestea fiind cantonate pe dealul Pomăt și pe Munții Meseș. Ostașii români erau motivați puternic și de  primirea sătenilor din zonele eliberate, fapt ce i-a făcut să lupte cu dăruire totală. Până la sfârșitul zilei de 16 octombrie, trupele Diviziei 9 infanterie, sprijinită de trupele de artilerie românească, au eliberat tot satul Jac. Soldați unguri care au luptat pe frontul Meseș – Valea Agrijului s-au predat armatei române, de frică.

 

Post Views: 95