„Apele vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer, in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.” Sunt gandurile lui George Calinescu exprimate in scrierile sale referitoare la viata si opera lui Mihai Eminescu.

Printre primii detinuti politici – un autor pe cat de valoros, pe atat de incomod
Si totusi, de-a lungul timpului, mai bine zis de la debutul in revista „Familia” cu poezia „La moartea lui Aron Pumnul” si pana in ziua de azi, opera lui Mihai Eminescu a fost perceputa prin diferite prisme, din diferite unghiuri, adesea determinate de realitatile sociale ale epocii. Daca Eminescu ar fi navigat doar pe marile poeziei, sunt de parere unii critici, altfel i-ar fi fost firul vietii. Insa cea mai importanta parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist. Debuteaza la Curierul de Iasi, apoi in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef pana in 1883. In iunie 1883, in mod brutal munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Este primul ziarist,sunt de parere istoricii literari, caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera. Metoda va fi perfectionata de comunism.
Eminescu avea o statura politica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului, dar si al luptei pentru unitate nationala. Era un nationalist desavarsit, dar nu extremist. Lupta atat impotriva monarhiei Austro-Ungare, cat si a opresiunilor tariste. In 1883 Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Denunta cardasia liberalilor cu conservatorii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau toate taberele. „Oameni de stat cari nu pot justifica nici savarsirea scoalei primare, advocati fara stirea lui Dumnezeu, pictori orbi si sculptori fara maini, generali care nu stiu citi o harta, subprefecti iesiti din puscarie, legiuitori recrutati dintre stalpi de cafenele, iata banda oculta care guverneaza Romania”, scria Eminescu in Timpul din 11 decembrie 1877.In martie 1889 Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica a fost pusa la index. In schimb, opera sa literara este in ascensiune. Chiar Vasile Alecsandri spune cu referire la Eminescu: „E unul care canta mai dulce decat mine?/ Cu-atat mai bine tarii si lui cu-atat mai bine”. Dupa moartea poetului, Titu Maiorescu aduna cateva din creatiile sale intr-un prim volum. La inceputul secolului XX poezia „ultimului romantic” se rasfrange asupra creatiilor multor poeti tineri. Tot mai multi exegeti „despica” lucrarile eminesciene, iar compozitorii se intrec in a-i pune versurile pe note muzicale. Intre cele doua razboaie mondiale, sub aspect comercial Eminescu s-a aflat in top, producand multi bani prin re-re-editarile sale. Numele sau nu s-a estompat nici o clipa.

Eminescu interzis, prea mult Eminescu si Eminescu demodat
Odata cu venirea comunistilor la putere, opera literara a lui Mihai Eminescu a intrat in con de umbra. Prin anii 1946, 1947, 1948 poezia eminesciana a fost lasata pe dinafara din manualele scolare, reprosindu-i-se influentele idealiste, decadenta burghezo-mosiereasca, lipsa de patriotism. Nu vroiau politrucii sovieticii sa auda de „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”, mai ales ca aveau antecedent poezia „Doina” („De la Nistru pan’ la Tisa / Tot romanul plansu-mi-s-a/ Ca nu mai poate razbate/ De-atata strainatate”). Povestesc martori ai vremii ca si romantele pe versuri eminesciene ca de pilda „Pe langa plopii fara sot” sau „O mama dulce mama” erau interzise la serbarile populare.
In toamna anului 1972, cand au aparut Tezele ideologice,in cultura nationala a inceput epurarea. S-a marsat atunci pe scriitori clasici romani, la un mod oarecum exagerat, incercandu-se eliminarea „artei retrogade care nu corespunde omului nou”. Prea mult Eminescu, spuneau unii. Au aparut edituri purtand numele lui Eminescu, biblioteci, colectii de carte.
Dupa 1989, cand cultura si arta nationala este tot mai intoxicata de curente din afara asa zise „progresiste” se forteaza orizontul de receptare a lui Eminescu. Instante culturale,literare si politice, cum ar fi criticul literar Nicolae Manolescu indeamna la renuntarea omologarii nationale a lui Eminescu. Ba mai mult, H R Patapievici dezavueaza, demitizeaza, neaga chiar valorile eminesciene. „Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi azi iesim din zodia nationalului”. Bine ca poate supravietui Baudelaire la francezi, Dante la italieni, Schiller la nemti. „Eminescu nu mai e la moda, continua Patapievici, deoarece nu mai „.Dar vorba lui Calinescu: „Ape vor seca in albie si cate o stea se va vesteji pe cer, pana cand acest pamant sa-si stranga sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.”.

Post Views: 200