În căutarea înfrigurată a surselor de valoare adevărată, o întâlnim astăzi, în filigranul portretelor eroice ale bisericii, pe Sfânta Drosida.
Potrivit tradiției creștine, Sfânta Drosida a fost fiica împăratului roman Traian (98-117 d.Hr.). În anul 99 d.Hr., Traian a reactualizat un decret prin care se interziceau adunările secrete, o formă abilă de a interzice indirect slujbele creștine. În anul 104 a fost emisă o lege împotriva celor care credeau în Christos și refuzau cultul împăratului.
Conform sinaxarului din mineiul lunii martie, Drosida era creștină în ascuns, asistând cinci “canonice” (maici) să îngroape, în ascuns, trupurile martirilor creștini. Logodnicul ei, Adrian, sfetnic al împăratului, a organizat o “pândă” în urma cărora Drosida și cele cinci canonice au fost prinse. Canonicele au fost ucise amestecate fiind în niște băi de aramă, până când trupurile lor s-au contopit cu metalul, care a fost folosit ulterior ca vase decorative în băile publice edificate de împărat. Traian a pus-o pe Drosida sub pază, încercând să o facă să regrete cele ce făcuse și să renunțe la credința creștină. Nelăsându-se înduplecată sub nici o formă de tatăl lei, tânăra eroină, rămânând solidară cu principiile sale, a murit în cuptorul de foc pregătit pentru ceilalți martiri creștini.
Există documente care relatează fără echivoc martiriul Drosidei, menționând că aceasta a fost crescută în ”purpură regală” și că era foarte tânără atunci când a fost omorâtă pentru actele de credință.
Dragi cititori, avântul entuziast al faptei mari a fost trăsătura principală a caracterului Drosidei. ”Cine este acela care bate la porțile Cerului să-i deschidă soarele cămările sale de foc? Să-l căutăm în fiecare dintre noi!”, ne îndeamnă filosoful Ernest Bernea în scrierile sale. Înviorați de aceste îndemnuri și zguduiți de eroismul acestei sfinte, să fim impermeabili la tot ceea ce nu-i ideal moral, la tot ceea ce micșorează și chircește.