Dragi cititori, avem nevoie să reactualizăm în fiecare zi, în conștiința noastră, viețile sfinților. Să nu uităm ca sfinții sunt superiori geniilor, fiindcă ideea de sfințenie este legată de ideea de minune. Să nu uităm că suntem chemați și noi, în fiecare zi, la eroism, pentru că doar eroismul trăit sub dominanta Evangheliei mai poate salva această lume. Astăzi, să ne amintim de viața Sfintei Mucenițe Cecilia, cea care este sărbătorită în întreaga creștinătate de rit bizantin și latin. Și da! Sfinții sunt sărbătoriți, nu comemorați, pentru că moartea lor este calculată și trăită ca o naștere pentru Cer, așa precum ar trebui să fie privită de către toți creștinii.

Sfânta Cecilia este una dintre cele mai faimoase martire romane. Ea și-a dobândit titlul de ocrotitoare și simbol al muzicii datorită vieții sale îmbrăcate în fapte eroice purtate pe cele mai înalte culmi și pentru faptul că în ziua nunții sale, în timp ce instrumentele muzicale ale păgânilor învăluiau atmosfera ceremonială, în inima ei se psalmodiau imnuri de iubire pentru Dumnezeu. Cecilia este reprezentată în vitralii ținând în mână o harpă, sau cântând la pian sau vioară.

Cecilia provenea dintr-o familie nobiliară, fiind creștină încă de la naștere. După cum era obiceiul locului, ea a fost promisă de soție unui tânăr păgân, Valerian. Cecilia însă declarase în inima ei castitate înaintea lui Dumnezeu, iar pentru a reuși să-și țină această promisiune, purta o pânză aspră dedesubtul veșmintelor obișnuite, se ruga și postea mult. În noaptea nunții, tânăra i-a spus soțului ei: ”Nici o mână profană nu poate să mă atingă, pentru că mă ocroteşte un înger. Dacă mă vei respecta, el te va iubi, după cum mă iubeşte pe mine”.

Conform tradiției, văzând și el îngerul, Valerian, după acest moment decisiv care l-a marcat atât de tare și l-a făcut să treacă la creștinism, a fost luat ca model și de fratele său, Tiburțiu. Cei doi frați au făcut o misiune personală din îngroparea creștinilor martirizați, ce au fost trimiși la moarte de prefectul orașului. În schimb, ei înșiși au fost aduși în fața prefectului și condamnați la moarte de acesta.

Chiar dacă aceste relatări par a fi rodul unor fantezii pioase, martirii Valerian și Tiburțiu, înmormântați în catacombele lui Pretestat, sunt confirmați din punct de vedere istoric. Cecilia a fost condamnată și ea la decapitare, primind trei lovituri puternice din partea călăului, fără să-i cadă capul. Timp de trei zile ea a trăit într-o stare de profundă agonie, dar continuând să-și mărturisească credința și, neputând să pronunțe cuvinte, ea exprima cu ajutorul degetelor crezul său în Dumnezeul unic și întreit. În această atitudine a sculptat-o Stefano Maderno în celebra statuie.

Sfânta Cecilia a fost martirizată în jurul anului 230. Ea a fost îngropată în catacombele Calixto, unde a fost găsită de către episcopul Pascual I al Romei, în anul 821. Trupul ei a fost găsit nestricat și izvorâtor de miresme. Moaștele ei se află la Roma, în biserica închinată ei.

Dragi cititori, bărbăția, tăria și minunile acestei sfinte au avut ca rezultat convertirea la credința în Christos a sute de suflete. Cecilia a devenit muză a muzicilor frumoase, chipul ei reprezentând, în Biserica Apuseană, un ”simbol” al acelor secole unde s-a încercat o revigorare a muzicii religioase. Ca simbol al muzicii, foarte mulți compozitori de marcă i-au ales viața, pe care au transpus-o cu măiestrie în compozițiile lor.

Cecilia a făcut din moartea ei un cânt de adorație față de Dumnezeu. Astăzi, când nu mai există standarde după care să judecăm calitatea și sănătatea muzicii, când bunul simț, în cultură și artă, asemenea multor altor relicve demodate, au fost abandonate, să cerem mijlocirea acestei sfinte pentru a redescoperi deplinele simfonii!

Post Views: 17