Încă din primele ore ale războiului, sălăjenii s-au mobilizat. Persoane fizice sau autorități, în mediul online, au lansat mesaje și măsuri de sprijin.

Mulți sălăjeni au demarat campanii pe cont propriu, unii au ajuns chiar în vama Sighet să ia pulsul la cald și să fie voluntari pentru umanitate. Doar că, la fel ca sălăjenii, au procedat și maramureșenii, sătmărenii sau românii din județe mai îndepărtate, și nu puține au fost momentele în care numărul voluntarilor a fost mai mare decât cel al refugiaților. Autoritățile locale din Sighetul Marmației au comunicat în tot acest timp că au situația sub control, iar donațiile au început să fie adunate în sala polivalentă din oraș.

De cealaltă parte, autoritățile guvernamentale au luat măsuri pentru a preveni ”abuzul de situație” din partea celor rău-intenționați și nu au mai permis accesul necontrolat al voluntarilor la punctele de trecere a frontierei.

Totodată, de la nivel guvernamental oficialii recomandă înscrierea celor care vor să ofere cazare sau ajutoare umanitare pe platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” iar donațiile să se facă către ONG-uri înregistrate legal.

Prefectura Sălaj, întâlniri operative

La finalul săptămânii trecute, Instituţia Prefectului Sălaj a organizat mai multe întâlniri cu instituţiile şi autorităţile responsabile. S-a pregătit un plan de măsuri pentru o reacţie rapidă şi o gestionare corespunzătoare unui eventual val de refugiați care ar putea sosi în judeţ dinspre Ucraina.

”În acest sens, în urma unor vizite pe teren, cu sprijinul autorităţilor locale, au fost identificate mai multe zone şi imobile unde ar putea fi oferite cetăţenilor din Ucraina condiții decente de trai pentru traversarea acestei situații excepționale.

Din ultimele date pe care Instituţia Prefectului Sălaj le are la dispoziţie, nu există solicitări, la nivel instituţional, pentru oferirea de locuri de cazare şi nici perspectiva pe termen scurt pentru o asemenea nevoie”, se arată în comunicarea Prefecturii Sălaj.

Totodată, reprezentanții Guvernului în teritoriu spun că, dacă un asemenea ajutor va fi solicitat, autorităţile responsabile se vor mobiliza în cel mai scurt timp pentru a oferi cazare şi tot sprijinul umanitar de care ucrainienii aflaţi în dificultate au nevoie.

Centrul de Transfuzie, program prelungit

Pentru a veni în sprijinul Ucrainei, unde nevoia de sânge este mare din cauza războiului care face victime printre soldați și civili, inclusiv copii, centrele de transfuzie din România și-au prelungit programul de lucru. Răniții din Ucraina vor primi îngrijiri medicale și la spitale din România, astfel că, pe lângă nevoia stringentă de sânge și plasmă de zi cu zi, acum solicitările spitalelor vor crește.

Și Centrul de Transfuzie Sanguină din Zalău va funcționa în baza unui program prelungit. Potrivit informării conducerii Centrului, ”în perioada 28 februarie 2022 – 11 martie 2022, programul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj va fi de luni până vineri în intervalul orar 07:30 – 17:30”.

Crucea Roșie Sălaj, mereu la datorie

Voluntarii Crucii Roșii Române din toată țara sunt în aceste zile la datorie. Ei au fost prezenți la punctele de trecere a frontierelor și au oferit asistență umanitară tuturor celor care au așteptat să tranziteze țara noastră.

”Umanitatea nu are granițe! Oamenii ajută oameni!”, este egida lor, iar toți sălăjenii care doresc să facă donații trebuie să știe că voluntarii  Crucii Roșii Sălaj se ocupă cu centralizarea donațiilor pentru refugiați.

Depozitul pus la dispozitie pentru colectare se află în Zalău, pe str Tipografilor nr 2, lângă Direcția Agricolă. Numărul de telefon la care puteți afla detalii este 0260.613452

Directorul filialei Sălăjene a Crucii Roșii, Lorena Filip, a precizat că materialele necesare sunt: materiale de protecție: măști cu pliuri, mănuși, dezinfectant; medicamente si produse igienice (săpun, pasta de dinți, șampon, gel de duș, șervețele umede, scutece copii orice mărime, hârtie igienică, role hârtie; pături, saci de dormit, lenjerii pat, îmbrăcăminte și încălțăminte, cu precizarea că se primesc doar noi.

Din categoria alimentelor se pot dona alimente greu perisabile (conserve, supe instant, fulgi cartofi) și apa plată îmbuteliată.

Ajutoarele umanitare se centralizează la nivel național și se trimit organizat acolo unde este nevoie, așa cum s-a procedat și duminică, prin Departamentul pentru Situații de Urgență.

Primăria Zalău adună ajutoare umanitare și oferă cazare

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Zalău a decis ca locațiile de cazare pentru refugiații din Ucraina să fie internatul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul” din strada Tudor Vladimirescu Nr.5 și Hotel Stadion, din strada Stadionului Nr.5.

De asemenea, Direcția de Asistență Socială Zalău prin Centrul de zi pentru copii, amenajat în fostul Punct termic nr.17 de pe Aleea Torentului nr.24/A și Punctul Termic nr.38 de pe strada Avram Iancu nr.14, din Brădet, va prelua de la cetățeni produse neperisabile (ulei, făină, zahăr, conserve, etc) consumabile de igienă personală precum și pături, în vederea distribuirii către refugiați.

Poliția Locală Zalău va administra situația persoanelor care tranzitează și care vor fi cazate în Zalău. La dispoziția cetățenilor sunt două numere de telefon – 0260.610178 și 0734.777801 – la care se oferă informații necesare tuturor persoanelor interesate.

Casa Municipală de Cultură Zalău va asigura spațiul necesar pentru preluarea persoanelor refugiate.

Tot în acest context, administrația locală anunță că au fost deschise două locații pentru donații umanitare, în cartierele Brădet și Dumbrava II –  la PT 38 de pe Str. Avram Iancu, nr.14 (clădirea în care se distribuie ajutoarele de la UE) și la PT 17 de pe Str. Torentului nr.24A. Cele două locații funcționează începând de luni, 28 februarie, în intervalul orar 8.00-20.00.

Totodată, Primăria Zalău roagă localnicii care au adus refugiați din Ucraina sau care au cunoștință despre aceste persoane că ar fi ajuns în Zalău și nu au adapost să sune la numerele de telefon puse la dispoziție de Poliția Locală și să ofere informații despre adresă și numărul de contact (adresa din Zalău unde se află refugiații din Ucraina).

Pentru alte informații sunați următoarele numele de telefon:

Poliția Locală Zalău – 0260610178, 0734 777 801

Casa Municipală de Cultură Zalău – 0726310821, 0745604508, 0732430627.

Programul locațiilor este următorul:

PT 38 și PT 17 – 08.00-20.00

Casa Municipală de Cultură Zalău – 08.00 – 20.00.