Din 1 martie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,55 la sută, 5,05 la sută și 5,4 la sută. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 1 – 28 martie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate, în SPV.

Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

De asemenea, între 1 – 29 martie 2022, titlurile de stat mai pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului, în vreme ce între 1 – 28 martie 2022 în mediul urban și 1 – 25 martie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale Companiei Naționale Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.