9 Septembrie – Ziua Martirilor de la Treznea

 

Se împlinesc azi, 9 septembrie, 80 de ani de la masacrele horthyste, comise în mai multe localități din Transilvania.

În toamna anului 1940,ca urmare a Dictatului de la Viena, în mai multe localități din Ardealul de Nord, realipit la Ungaria, trupe militare sau paramilitare maghiare au masacrat civili români, țigani și evrei, în intenția de a determina prin teroare un exod din populațiile conlocuitoare nemaghiare. 

Printre cele mai mari tragedii împotriva românilor săvârșite de armata ungară în zilele înaintării pe teritoriul anexat este și masacrul de la Treznea. Trupe maghiare din batalionul 22 Grăniceri din Debrețin, sub comanda locotenentului Ákosi, au intrat în localitate în data de 9 septembrie. Primele victime au fost câțiva copii care păzeau vitele la păscut. Cadavrele copiilor au fost descoperite ulterior pe izlazul comunal. După ocuparea satului, militarii unguri au dezlănțuit măcelul. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitralieră, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Au murit 93 de persoane, români și evrei.

Versiunea oficială dată publicității la Budapesta a fost aceea că trupele maghiare intrate în comuna Treznea au fost atacate cu focuri de armă de fiica preotului din localitate și de alți localnici. Există însă dovezi, spun istoricii, care atestă că masacrul a fost premeditat, armata horthystă abătându-se din marșul său pentru a-i ataca pe românii din sat. Versiunea maghiară este infirmată și de un general ungur, care a intervenit în ultimul moment, diminuând dimensiunea dezastrului și mustrându-l pe locotenentul Ákosi.

Jertfa celor care au devenit martiri, cu 80 de ani în urmă, este comemorată în fiecare an. Oficialităţi locale şi judeţene au depus jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Treznea.

“Dacă am învățat ceva din tragicele evenimente care au zguduit lumea – războaie, revoluții, răscoale, holocaust, crimele de sub regimurile comuniste și masacrele etnice, suntem obligați să luptăm și noi în vreme de pace împotriva intoleranței și urii rasiale, împotriva xenofobiei, împotriva naționalismelor deviante și marginale, împotriva discriminărilor și împotriva tuturor atentatelor la demnitatea umană. Trebuie să combatem cu tărie, orice formă de ideologie extremistă. Nu în ultimul rând, avem obligația să luptăm pentru apărarea valorilor creștine, pentru apărarea culturii și civilizației europene. Să nu uităm, că învățătura creștină este leacul tămăduitor al lumii. Dumnezeu să-i odihnească în linişte şi pace, pe toți martirii neamului românesc!”, a afirmat prefectul Virgil Țurcaș.

Atrocitățile comise la Treznea s-au repetat, câteva zile mai târziu, și în alte localități sălăjene.

Cea mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară cu ocazia ocupării Ardealului, în complicitate cu etnicii maghiari locali, în care au căzut cele mai numeroase victime inocente, 157 de morți, a fost cea de la Ip. Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit în proces, în 13 martie 1946, de tribunalul Poporului din Cluj.

Sub pretextul răzbunării a doi militari unguri omorîți într-o explozie care se produsese în comuna Ip în 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Zoltán Vasvári a plecat, în 13 septembrie, din Nușfalău, unde se afla cantonat, și s-a îndreptat cu compania sa spre Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici a fost, de asemenea, una fictivă, întrucât explozia în care își pierduseră viața cei doi militari se produsese din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.

Locotenentul Vasvári a sosit la Ip în noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 23.00. Soldații, împreună cu câțiva etnici maghiari civili, au început să vâneze casele românilor. Aceștia erau treziți din somn și uciși cu cruzime. Localnicii unguri erau folosiți pentru a indica gospodăriile românești. A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitirul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la cimitir.

În fiecare an,în data de 14 septembrie, sătenii din Ip comemorează victimele acestui masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.

Fără a mai exista și în acest caz vreun motiv de represalii, o companie de militari unguri neidentificați, conduși de doi ofițeri, a intrat, în dimineața zilei de 15 septembrie 1940, în satul Cerișa. Date despre masacru sunt conținute în aceeași sentință emisă în 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj. Soldații neidentificați au adunat din localitate 64 de români, pe care i-au dus pe dealul de lângă comună. În timpul strângerii sătenilor, aceiași militari au împușcat șapte oameni. Ajungând la locul amintit, unul dintre ofițeri a ordonat evreilor să iasă în față și astfel au ieșit cinci persoane, care au fost îndrumate, sub pază, pe celălalt versant al dealului. Apoi, celor 59 de români rămași li s-a poruncit să fugă pe deal în jos. Soldații, la ordinul ofițerului, au deschis focul asupra grupului care alerga. Norocul a fost că au reușit să se ascundă la timp prin râpele și cutele de teren ale dealului, astfel încât numai unul dintre ei a fost împușcat mortal. Concomitent, pe celălalt versant, s-a procedat la fel cu cei cinci evrei, dintre care patru au fost împușcați.

În dimineața zilei de 15 septembrie, o companie de soldați din unitatea cantonată la Șimleu Silvaniei și-a făcut apariția în comuna Marca. Soldații erau însoțiți de civili maghiari din Ip, dintre care unii erau îmbrăcați în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuți. În zilele de 15 și 16 septembrie 1940, acești militari, sub conducerea lui Árpád Ősz drept călăuză și a lui Ștefan Incze, ambii din Ip, au împușcat pe câmp și în curțile unor case doi evrei, trei slovaci și șase români. În documentele ungare, motivul omorârii celor 11 persoane a fost retorsiunea militară. Nici în acest caz pretextul nu era valid, deoarece în această comună nu numai că nu aveau nimic de reprimat, dar prin Marca nici nu trecuse vreo subunitate a armatei ungare.