Angajatii care nu-si primesc salariul la timp sau nu li se acorda concediul de odihna la care au dreptul pot sa sesizeze Inspectia Muncii pentru a beneficia de drepturile pe care le au. Anul trecut, unii salariati ai firmelor din judet si-au parat sefii la ITM. Inspectoratul Teritorial de Munca Salaj a primit 53 de sesizari, din care 49 pe domeniul relatiilor de munca. Potrivit declaratiilor inspectorului sef, Daniela Biris, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc vineri, acestea vizau nedepunerea deciziei de incetare a activitatii in vederea eliberarii carnetului de munca, neintocmirea contractului individual de munca, neacordarea in termen a drepturilor salariale, neacordarea drepturilor restante de concediu de odihna aferente anului anterior, ori desfacerea abuziva a contractului de munca. Toate sesizarile au fost solutionate. Dna Biris ne-a spus ca sunt multi care fac sesizari dupa incetarea raporturilor de munca. Din pacate, in acest caz ITM-ul nu mai poate face nimic, iar oamenii isi pot rezolva problemele doar in instanta. Unii salariati inca nu au curajul sa spuna inspectorilor ca li se incalca drepturile pentru ca se tem sa nu-si piarda locul de munca. Ce nu stiu multi este ca ITM-ul pastreaza confidentialitatea celor care fac sesizari, iar patronul nu va afla cine l-a parat.
53 de salajeni si-au parat sefii la ITM
Articole
Accident cu o victimă la Jibou
Marți, 14 ianuarie, în jurul orei 10.30, o femeie de 55 de ani din Jibou a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fiind victima unui accident rutier. Din verificările polițiștilor a reieșit că femeia conducea un autoturism și a efectuat o manevră de schimbare a direcției de spre stânga. A intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 23 de ani care intrase în depășire. În urma impactului, femeia de…
Mai mult...Ne ia sau nu ANAF 10% din banii pe care-i avem în conturile bancare?
Încă din luna decembrie a anului trecut, în spațiul public au apărut mai multe informații potrivit cărora, începând din acest an, ANAF va lua 10 la sută din banii pe care-i au românii în conturile bancare, drept contribuție la sănătate. Fiscul dezminte însă categoric informațiile vehiculate „Conform legislației în vigoare, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează pentru veniturile din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din economiile bancare, dividendele, câștigurile de pe piața de…
Mai mult...