Studentii aflati in ani terminali vor putea accesa imprumuturi de pana la 100.000 de euro pentru dezvoltarea unor startup-uri in domeniilor inaltelor tehnologii, in timp ce romanii din diaspora vor avea aceeasi suma pentru infiintarea de firme la intoarcerea in tara, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Bolos.
Cele doua scheme se inscriu in cele 10 apeluri de proiecte de finantare din fonduri europene, in cadrul Programului Operational Capital Uman, aprobate joi, 13 februarie, de Guvern pentru a fi lansate in perioada februarie-martie. Valoarea celor 10 apeluri de proiecte insumeaza 250 milioane euro, potrivit Profit.ro.
Astfel, printr-un proiect-pilot care urmareste infiintarea a cel putin 200 de startup-uri, studentii din ani terminali, din domeniul tehnic, vor putea accesa grant-uri de pana la 100.000 euro pentru a dezvolta noi firme in IT, robotica sau automatizari industriale. In functie de rezultatele proiectului-pilot, programul va fi extins in urmatorul exercitu financiar, a aratat ministrul.
In acelasi timp, romanii din diaspora care doresc sa revina in tara vor putea accesa, in programul "Romania te asteapta", un grant tot in suma de pana la 100.000 euro pentru a infiinta firme. Obiectivul programului consta in dezvoltarea a cel putin 180 startup-uri de catre romanii care se intorc in tara si crearea astfel a 1.000 de noi locuri de munca. Un alt apel de proiecte, in suma totala de 30 milioane euro, ce urmeaza a fi lansat, se adreseaza companiilor, in vederea cresterii comptenetelor angajatilor acestora in domeniul economiei digitale.
Sunt vizati circa 8.000 de angajati, atat din companii mari, in vederea dobandirii si perfectionarii cunostintelor de operare a unor echipamente, cat si din intreprinderi mici si mijlocii, pentru dobandirea unor cunostinte digitale.