Doamne, iti multumim ca fiecaruia dintre noi ne-ai dat ”un licar de sfintenie”!
Amintindu-ne uneori acest lucru, viata noastra, cu siguranta nu s-ar abate de la drumul stiintei de a iubi si de a comunica celorlalti frumusetea si plenitudinea existentei noastre, in orice forma, prin orice forma. Numai cel ce este liber pe dinauntrul sau poate fi izvor de intelepciune si iubire pentru semenii sai.
Incerc sa fac portretul unui ”cetatean activ al cetatii”, al unui OM BUN al comunitatii noastre, un om cu suflet mare, care si-a pus, de-a lungul timpului, intreaga experienta profesionala si multele calitati pe care le are, in slujba semenilor.
Vorbim despre Doamna Maria PORUMB, profesoara, dirijoarea corului ”Gloria Dei”, omul, inainte de toate.
Prin calitatile si realizarile ei, profesoara Maria Porumb si-a croit un drum bine definit, inconfundabil in cultura si invatamantul salajean, lasand urme frumoase, cizeland destine, iubind, inainte de orice, oamenii.
S-a nascut la inceput de primavara, in Turda, venind intr-o familie de buni crestini, in care practicile religioase s-au pastrat cu sfintenie. A crescut in umbra Corului Bisericii Turda Veche unde fratii sai mai mari erau basii de baza. in familie se canta pe mai multe voci, iar sarbatorile si zilele de nastere erau prilej de bucurie si de cantec. Activitatea muzical-corala a atras-o inca din copilarie, din clasele primare. Canta solo, facea parte din grupul vocal al scolii si din Corul Casei Pionierilor din Turda.
Scoala Pedagogica din Cluj, cu profesorii ei de elita, iar apoi Conservatorul ”Gh. Dima”, i-au fundamentat formarea profesionala, astfel incat, in anul 1970, in urma repartitiei ministeriale, a ocupat postul de profesor de muzica la Liceul Pedagogic din Zalau, liceu nou infiintat. Aici, la acest liceu de prestigiu, Doamna Maria Porumb s-a remarcat prin munca sa, desavarsindu-si cariera profesionala in calitate de profesor, diriginte, dirijor de cor, apoi director al scolii de Aplicatie (1981-1989), azi, scoala Gimnaziala ”Mihai Eminescu”, iar apoi, ca inspector scolar, timp de 12 ani (1990-2002).
In aceasta perioada a fost membru al Consiliulului Municipal Zalau, membru in Comisia Nationala a profesorilor de muzica, a participat la sesiuni de referate si comunicari stiintifice, a publicat articole in presa locala, in revista ”scoala noastra” a Casei Corpului Didactic si revista ”Normalistii Clujeni”din Cluj Napoca.
In calitate de inspector scolar a initiat si organizat Festivalul pentru copii ”Voces Primavera”, o sansa pentru copiii talentati de a se afirma si de a-si manifesta talentul.
In calitate de profesor si diriginte s-a preocupat de buna pregatire a elevilor, viitori dascali, de coordonarea practicii pedagogice si a activitatii educative. Liceul Pedagogic din Zalau, aflat azi la semicentenar, a fost intotdeauna un liceu de prestigiu, dascalii liceului constituind modele umane si profesionale, scriind pagini luminoase in istoria si viata invatamantului salajean.
Prin specificul formatiei profesionale, Doamna Maria Porumb a condus mereu coruri de copii, de tineri si adulti. intre anii 1980-1990 a infiintat si a dirijat Corul UJCM- Uniunea Judeteana a Cooperativelor Mestesugaresti, cor cu care a participat la concerte, spectacole, precum si la faza nationala a Festivalului "Cantarea Romaniei", obtinand locul al treilea.
Pentru activitatea meritorie, i s-a decernat medalia "Meritul Cultural clasa I", prin Decret al Consiliului de Stat (nr. 96/07.05.1981).
Un capitol aparte al activitatii si al vietii Doamnei Maria Porumb il constituie Corul ”Gloria Dei”, cor al carui nume si renume se confunda cu insati existenta distinsei Doamne.
Timp de 30 de ani, existenta Corului ”Gloria Dei” a marcat viata spirituala si artistica a Zalaului si prin turneele misionare interne si internationale la care a participat, a adus o foarte buna reprezentare Salajului. A servit drept model de marturie religioasa si pilda, celor care au dorit sa-l urmeze in cantarea corala, corul ”Gloria Dei” fiind primul cor bisericesc din Zalau infiintat dupa Revolutia din 1989.
Coristii din ”Gloria Dei”- un grup de oameni inimosi, buni crestini de varste si profesii diferite, au alcatuit impreuna o ”orga de suflete”. Ei au muncit mult, in numeroase repetitii pentru a insusi un repertoriu variat si pentru a obtine o interpretare de calitate. Dintre cei peste 300 care s-au perindat prin cor, azi sunt prezenti in cor, 12 dintre membrii fondatori.
Prin mult efort, perseverenta, daruire, corul a insusit un repertoriu adecvat pentru sustinerea serviciului divin, dar si la evenimente culturale.
Concertele de colinde au devenit o traditie si un model pentru alte coruri care s-au format. Colindele au devenit o ”Bunavestire” a Sfantului Craciun, aducand atmosfera si mesajul de sacralitate a sarbatorii. Au fost mereu asteptate si dorite, sala ”Avram Iancu” a primariei fiind principala gazda, iar apoi colindul la toate bisericile din Zalau si din localitatile apropiate- Crasna, Banisor, Pausa, Dersida, etc.. Mereu au adus elemente de noutate, incepand de la afis, invitatie, repertoriu, regie, costumatie.
Centenarul Marii Uniri- a prilejuit intalnirea corului cu publicul zalauan, inaintea turneului in Italia, in perioada 28 noiembrie- 1 decembrie 2018, intalnire cu romani din diaspora- zona Milano, intalnire care i-a impresionat pe toti!
Remarcam si activitatea publicistica a Doamnei Maria Porumb, care a mediatizat toate turneele si pelerinajele corului, prin articole care au fost ulterior inmanunchiate in cele doua carti:
”Gloria Dei- 20 de ani”- Editura Silvania, Zalau 2010
”Gloria Dei- un cor la un sfert de veac”- Editura Caiete Silvane, Zalau 2015
Pentru intreaga activitate de-a lungul a 50 de ani, omniprezenta fiind la evenimente culturale, concerte, festivaluri corale, in calitate de dirijor si organizator, Doamna Maria Porumb ramane unul dintre cei mai fideli colaboratori ai Directiei Judetene pentru Cultura Salaj, fapt pentru care, in anul 2015, i s-a decernat, cu pretuire, placheta ”Excelenta in Cultura”.
Ochii sufletului reinvie scene din viata cotidiana a corului:un zambet de incurajare intr-un ceas greu, un sfat intelept, o mana intinsa prieteneste, acestea este Doamna Maria Porumb, omul care e capabil sa contribuie frumos la construirea altor oameni. Nu poate fi nimic mai inaltator, decat sa faci din miile de clipe ale destinului, tot atatea prilejuri de a ajuta, dea crea si de a iubi.
si, dincolo de multe alte lucruri care o fac speciala si minunata, Doamna Maria Porumb iubeste lucrurile adevarate, care dau consistenta si unicitate unui neam, traditia si cultura, familia si biserica, spatii de pastrare a valorilor. Putini oameni vorbesc precum o face Doamna Maria Porumb, despre valorile identitare ale acestui neam.
In viata poti falsifica orice, mai putin implinirea sufleteasca, asadar, la implinirea celor 75 de ani, ii uram ca Bunul Dumnzeu sa-i daruiasca zile multe si frumoase si aceeasi putere si bucurie de a darui prin cantare si prin ceea ce este!
rn
Doamna Maria, la cei 75 de ani puteti raporta o activitate meritorie:
30 de ani "Gloria Dei"
50 de ani de dirijat coral (1970-2020)
o familie frumoasa cu 6 nepoti
rn
Dumnezeu sa va rasplateasca prin mila si binecuvantarea Lui!
La multi ani, Doamna profesoara!
rn
Doina COCIS
rn
Nota redactiei: Ne alaturam si noi celor scrise mai sus si-i uram doamnei profesor Maria Porumb La multi ani si multa sanatate!