Jandarmii sălăjeni au ajutat în perioada sărbătorilor din anii anteriori o familie greu încercată din Rona. Anul acesta au revenit la ei cu toate cele necesare dar au aflat că situația lor este și mai tristă și înduioșătoare…
Mama copiilor, diagnosticată cu cancer, a pierdut lupta pentru viață, iar copiii au rămas în grija tatălui lor și a Bunului Dumnezeu. Ambii copii sunt bolnavi, iar stâlpul familiei, Sorin, a fost nevoit să renunțe la locul de muncă pentru a-i îngriji pe copii, dar și pe soția bolnavă.
Unul dintre copii este diagnosticat cu sindromul Prader-Willi, iar fetița cea mică, Anais, a fost operată pe cord deschis în primele luni de viață.
”O poveste înduioșătoare! Sorin a fost nevoit să renunțe la serviciu pentru a-și putea îngriji familia. Fiul, Cătălin, în vârstă de 13 ani, suferă de sindromul Prader-Willi, iar Anais a fost supusă unei complicate intervenții chirurgicale pe cord deschis când avea abia 2 luni și jumătate. Colegii noștri au aflat cu tristețe că de la ultima lor vizită, Ana, mama copiilor, a pierdut lupta împotriva cancerului. Zâmbetul micuței Anais dă forță tatălui său pentru a rămâne optimist și a face față tuturor greutăților pe care soarta i le-a scos în cale. Ne bucurăm că am reușit să aducem puțină alinare semenilor noștri!”, spune Jandarmeria Sălaj.