Viceprimarul din Pericei, Tibor Jozsa, a sunat la 112 si a cerut interventia Politiei dupa ce, saptamana trecuta, joi 14 februarie, un cetatean a alertat Primaria Pericei ca a descoperit ramasite dintr-un mistret abandonat pe un teren in apropierea localitatii. 

rn

"Joi dupa-masa in jurul orei 15.00, un cetatean m-a anuntat tefefonic de existenta unui cadavru de porc mistret. Am verificat la fata locului si s-a confirmat, insa nu era vorba de un cadavru, ci de o piele de mistret. In acceasi zona am gasit in total trei piei de porci mistreti, impreuna cu Politia din Crasna. Au fost informati reprezentantii Fondului de vanatoare 27 Magura si au venit vanatorii care au ridicat acele piei de mistret, au fost introduse in saci de plastic si aruncate in groapa special creata pentru prevenirea PPA, unde le-am dat foc. In august anul trecut am executat o groapa speciala, in care am neutralizat aproximativ 10 porci mistreti pana in prezent. Acum a fost nevoie sa marim groapa. Pieile au fost descoperite la un kilometru de catunul Periceiul Mic, pe un teren extravilan, un teren agricol nelucrat. In acest catun locuiesc 15 persoane si nu exista nici un porc domestic. In comuna Pericei avem aproximativ 1.000 de porci domestici. Acum doua saptamani am avut o intalnire cu cetatenii din comuna si am atras atentia si asupra pericolului PPA. Am informat cetatenii despre procedurile care trebuie respectate", ne-a declarat viceprimarul comunei Pericei, Tibor Jozsa.
Politia ne-a confirmat cazul si spune ca apelul pe 112 a fost facut la ora 15.50, iar la fata locului au intervenit politistii din cadrul Sectiei nr 6 Crasna. In urma cercetarilor s-a constatat ca nu s-a comis nicio infractiune, pentru ca sezonul de vanatoare este deschis. Politia spune ca Directia Sanitara Veterinara (DSVSA) Salaj a fost informata despre acest caz.
Prefectura Salaj, care a dispus norme stricte in tot judetul pentru prevenirea raspandirii pestei porcine, spune ca prefectul nu a fost informat pana ieri despre acest caz.
In Salaj au fost ucisi pana in prezent 42 de porci domestici pentru a preveni raspandirea PPA, dupa ce au fost descoperite doua focare, la Bobota si la Maeriste. De cand a aparut pesta porcina in Salaj, anul trecut, au fost impuscati peste 3.000 de porci mistreti.