În urma cu 23 de ani, data de 1 August a fost declarata “Zi a Municipiului Zalau”


In fiecare an din 1997 incoace, la sfarsitul lunii iulie Zalaul era in sarbatoare. Erau trei zile in care mii de zalauani se adunau pentru a petrece de zilele orasului. La inceput, sarbatoarea s-a tinut pe bulevardul Mihai Viteazul, unde, inca de vinerea dimineata, comerciantii incepeau sa-si aranjeze marfa pe tarabe, iar spre seara oamenii ieseau din case in numar mare pentru a celebra zilele orasului. Ziua de sambata era dedicata tinerilor din oras, care erau nerabdatori sa cante si sa danseze cu artistii lor preferati, iar punctul culminant al serii il reprezentau focurile de artificii care luminau in diferite culori cerul orasului. Duminica, ultima zi a sarbatorii, era dedicata iubitorilor de muzica populara. Acestia se adunau cu miile pentru a-i asculta pe artistii de muzica populara invitati la eveniment.

Anii au trecut, iar sarbatoarea Zalaului s-a mutat, in 2016, in parcarea din spatele Primariei (un motiv reprezentandu-l nemultumirile unor locuitori din zona centrala care au criticat ani la rand galagia si mizeria care ramanea dupa eveniment), un spatiu mult prea mic pentru un asemenea eveniment. Tarabele pe care le vedeam de-a lungul bulevardului au fost amplasate pe strada Simion Oros, pâna în apropierea Inspectoratului Școlar Judetean și pe strada 22 Decembrie 1989 – fosta Crasnei.
Odata cu schimbarea locatiei si amploarea evenimentului a scazut, iar acest lucru a fost observat si de catre zalauani, care au inceput sa ia parte in numar tot mai mic la eveniment.
In acest an, din cauza pandemiei de covid-19, cursul normal al vietii a suferit o schimbare majora. Multe dintre activitatile pe care le faceam inainte sunt acum uitate.

In weekend-ul ce tocmai a trecut, ar fi trebuit sa fie organizate diferite activitati dedicate zilelor orasului. Erau trei zile in care salajeni din toate colturile judetului luau parte la sarbatoarea municipiului.
Anul trecut, peste 10.000 de oameni erau prezenti in parcarea din spatele Primariei, veniti sa asiste la concertele desfasurate cu ocazia Zilelor Zalaului, punctul culminant reprezentandu-l concertul sustinut de Carla’s Dreams.
Anul acesta, pe fondul pandemiei de coronavirus, aceasta sarbatoare a fost anulata, iar suma alocata evenimentului a fost directionata pentru ajutorul familiilor tinere din oras.
“In acest an, evenimentul Zilele Zalaului va fi anulat, iar sumele alocate in buget pentru organizarea acestui eveniment vor fi folosite pentru un sprijin financiar acordat familiilor tinere. Cunoastem cu totii ca locurile la cresa sunt limitate si am luat decizia ca familiile tinere care au copii de varsta prescolara si care nu au gasit un loc la gradinita sau la cresa sa poata beneficia de un sprijin financiar pe care-l acordam de la bugetul local pentru a-si plati serviciile oferite de o bona”, a explicat atunci primarul Ionel Ciunt.

Ajutorul financiar se acorda pentru fiecare copil de vârsta preșcolara, în functie de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie. Sprijinul financiar este de 710 pentru familiile cu venit de pâna la 2.100 lei/membru de familie; 550 lei pentru cei cu venituri de la 2.101 lei pâna la 2.500 lei; 390 lei pentru cei cu venituri de la 2.501 lei pâna la 3.000 lei și 250 lei pentru cei cu venituri dupa de la 3.001 lei pâna la 3.500 lei.
Beneficiarii acestui sprijin trebuie sa îndeplineasca cumulativ mai multe conditii, printre care sa aiba cetatenie româna și domiciliul în municipiul Zalau, calitatea de angajat cu contract individual de munca și venituri de pâna la 3.500 lei/membru de familie. De asemenea, conform Legii nr. 167/2014, bona trebuie sa detina un certificat în acest sens, iar furnizarea serviciilor sa fie facute în baza unui contract individual de munca. Familiile care doresc sa beneficieze de acest sprijin sunt rugate sa se adreseze Directiei de Asistenta Sociala Zalau, Piata Iuliu Maniu nr. 4-6, tel. 0260 661 769, de luni pâna vineri, în intervalul orar 8.00-16.00.

In anii urmatori, sarbatoarea orasului se va desfasura in Poienile Aghires, acolo unde autoritatile amenajeaza in prezent locul de picnic al zalauanilor. Mutarea evenimentului in aceasta locatie va elimina blocarea circulatiei si disconfortul creat de o asemenea manifestare.
Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalau au pus în evidenta dovezi ale existentei în aceste locuri înca din neolitic, cu circa 6500 de ani în urma. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrala a municipiului, de pe Valea Mitii și din vestul orașului, la care se adauga importante elemente apartinatoare culturii romane, atesta continuitatea locuirii dacice în acest areal și dezvoltarea unor relatii de ordin economic cu orașul Porolissum. Dupa cucerirea Daciei de catre Traian (106), granita Imperiului Roman trecea pe culmea Meseșului.
Prima consemnare scrisa cu privire la Zalau o gasim în “Gesta Hungarorum”, numita și Cronica lui Anonymus – notar al regelui Bela al IV-lea al Ungariei – lucrare aparuta în jurul anului 1210. Se poate afirma ca Zalaul exista ca așezare omeneasca înca din jurul anului 900, dar prima atestare documentara apare la 1200. Dupa navalirile tatare și pustiirea orașului din anul 1241, Zalaul intra din anul 1246 în administrarea episcopatului catolic de la Oradea și este mentinut sub aceasta administratie pana în anul 1542, când intra în componenta Principatului Transilvania. La 1 august 1473 Matei Corvin, regele Ungariei și Boemiei, declara Zalaul pentru prima data oraș-târg.
La sfârșitul secolului al XVI-lea orașul apartinea Transilvaniei și avea o conducere administrativa autonoma, alcatuita din 33 de senatori aleși, dintre care unul era primar.
O data cu victoria din 3 august 1601, de la Guruslau, a lui Mihai Viteazul, patronul spiritual al orașului, Zalaul se bucura de propriile reguli administrative, legislative, fiscale și militare, precum și de o autonomie reala care ofera libertati cetatenilor. O cronica din sec. al XVII-lea mentioneaza pentru prima data ocupatiile locuitorilor orașului: curelari, olari, rotari, pantofari, macelari, croitori, fierari, dulgheri, palarieri și, nu în ultimul rând, armurieri.
Zalaul a fost dintotdeauna capitala de comitat, iar din anul 1968 Zalaul devine reședinta judetului Salaj, pentru ca, dupa aproape 10 ani, în 1979, sa primeasca rangul de municipiu.