Ieri s-a dat startul pentru constituirea noilor consilii locale si, implicit, stabilirea viceprimarilor pentru urmatorul mandat. Pentru ziua de ieri au fost programate 11 consilii locale care au tinut sedintele de constituire, in cadrul carora s-a depus juramantul de catre primari si consilieri. Tot in cadrul acestor sedinte de constituire s-au vazut aliantele politice de la nivelul comunelor care nu sunt intotdeauna aceleasi cu situatia inregistrata la nivel de organizatii judetene. Din cele 11 consilii locale convocate ieri pentru sedinta de constituire, doar la Coseiu nu s-a ajuns la o majoritate si a fost amanata sedinta pentru ziua de vineri.
Horoatu Crasnei – Prima comuna cu consiliu nou constituit
Prima comuna care a avut sedinta de constituire a fost Horoatu Crasnei. Aici a castigat alegerile Florian Sur, din partea PP-DD, care este fratele fostului primar Ioan Sur, cunoscut promotor al cantecului popular salajean. Alegatorii din comuna Horoatu Crasnei si-au impartit voturile, astfel incat niciun partid nu are majoritatea. In CL Horoatu Crasnei au intrat trei consilieri USL, trei consilieri PDL, doi consilieri UDMR si cate un consilier din partea UNPR, PNT-CD si PP-DD. In urma negocierilor de la nivel local, s-a constituit o alianta intre USL, PP-DD si UDMR, fiind ales viceprimar pesedistul Octavian Tulbure, cu sase voturi pentru.
Chiesd – Primar si viceprimar PSD
In comuna Chiesd lucrurile sunt controlate prin autoritatea primarului Ioan Catana, care a fost reales in functie in 10 iunie. Desi a obtinut doar cinci din 11 mandate, Catana a reusit sa constituie o majoritate confortabila pentru a-si impune un viceprimar din propriul partid. Ieri, reprezentantii PSD, PC, UDMR si un consilier independent au decis ca viceprimar al comunei sa fie Leontin Chis. Au fost noua voturi in favoarea lui Chis, ceea ce arata ca primarul Catana are o majoritate confortabila.
Samsud – Viceprimar nou
Kis Iuhas Ciaba a reusit sa obtina mandatul de primar al comunei Samsud pentru a cincea oara. Locuitorii comunei au decis prin vot sa-i confere si o majoritate confortabila, UDMR reusind sa obtina 10 mandate de consilieri, in vreme ce al 11-lea mandat a revenit PSD-ului. UDMR si-a impus si un viceprimar, in persoana consilierului Gabril Veres din Valea Pomilor, care il inlocuieste pe fostul viceprimar Kis Levente.
Rus – Primarul USL are viceprimar PDL
La Rus a fost ales ca primar, pentru al doilea mandat consecutiv, pesedistul Alexandru Pintea. Desi USL, sub a carui sigla a candidat, a obtinut cele mai multe mandate de consilier (patru), aici nu a putut sa faca alianta cu restul consilierilor locali. Cei trei consilieri PDL, unul de la UNPR si unul de la PP-DD au facut front comun si si-au impus propriul viceprimar. Este vorba despre fostul viceprimar, pedelistul Ioan Machek, care a fost votat de sase din cei 11 consilieri locali.
Poiana Blenchii – Primar si viceprimar PSD
La Poiana Blenchii a fost reales primar Augustin Chifor, iar PSD-ul a reusit sa obtina cinci mandate de consilieri locali, ceea ce le-a dat posibilitatea sa-si puna si viceprimar. Astfel, Aurel Muresan, tot PSD, a ramas viceprimar, pentru ca celelalte partide nu aveau un numar suficient de mandate pentru a schimba executivul Primariei. Componenta consiliului Local din aceasta comuna arata astfel: cinci mandate PSD, doua mandate PDL si cate un mandat pentru PNL si PP-DD.
Agrij – Viceprimar ales in unanimitate
Primarul Pamfil Berar a fost ales pentru a patra oara de agrijeni, care i-au acordat si majoritatea in Consiliul Local. Din cele noua mandate, sase au mers la USL si cate un mandat la PDL, PP-DD si APR Pro-Europa. Uselistii au propus ca viceprimarul Iulian Vlaicu sa continue inca patru ani ca viceprimar, iar propunerea facuta a fost votata in unanimitate in consiliu.
Sarmasag – Primar si viceprimar UDMR
Comuna Sarmasag este una dintre cele mai mari comune salajene cu populatie majoritar maghiara. Primarul Dombi Attila (UDMR) a fost reales, iar oamenii de aici au acordat votul lor si pentru un consiliu favorabil. Din cele 15 mandate, 11 au revenit UDMR, care ieri si-a impus si viceprimarul – Gombos Zsigmond, care il inlocuieste pe vicele Ciobanka Istvan.
Pericei – Tandemul primar-viceprimar ramane
Cei din Pericei l-au ales, pentru a sasea oara, ca primar, pe Boncidai Csaba, de la UDMR. La fel, si Consiliul Local este majoritar UDMR, care a obtinut noua mandate din 13, ceea ce a permis primarului sa-si impuna viceprimar. Ramane, pentru urmatorul mandat, acelasi viceprimar, Iozsa Tibor, care a obtinut cele noua voturi ale colegilor sai de formatiune. Au votat impotriva cei trei consilieri PDL si consilierul PPMT. „Este un tandem bun si o treaba care merge nu trebuie stricata”, a declarat primarul Boncidai Csaba.
Zimbor – Primul primar care obtine al doilea mandat
La Zimbor lucrurile s-au asezat din punct de vedere politic, liberalul Gabriel Muresan obtinand al doilea mandat. Este primul primar din comuna care reuseste sa fie ales a doua oara, de la Revolutie incoace. Curios este ca, desi nu are majoritate in Consiliul Local, primarul a reusit sa-si impuna viceprimarul, tot un liberal – Adrian Florea. Sase din cei noua consilieri au votat pentru inca un mandat al viceprimarului Florea. PNL are aici patru mandate de consilieri, la care se adauga cate doua mandate PDL si PSD si unul de la PC.
Almasu – Primar si vice de la USL
In comuna Almasu a fost ales, din nou, liberalul Danut Turuca in functia de primar. Turuca are la activ al doilea mandat, in conditiile in care a fost ales, in urma alegerilor partiale anticipate, ca primar in urma cu un an. In ceea ce priveste Consiliul Local, USL a reusit sa obtina doar cinci mandate din 11, celelalte revenind UDMR – trei, PDL – doua si unul APR Pro-Europa. La sedinta de ieri, cei de la USL au avut nevoie doar de un vot in plus pentru a-si desemna viceprimar propriu, iar votul l-au obtinut de la reprezentantul romilor. Astfel, viceprimar al comunei Almasu a fost ales Gligor Corda, de la USL.
Coseiu – Constituirea Consiliului Local, amanata
La Coseiu a fost ales primar, din nou, Ioan Mesesan, iar mandate de consilieri au obtinut UDMR – patru, USL – trei si cate unul PDL si PPMT. Ieri ar fi trebuit sa se constituie Consiliul Local, insa prima sedinta nu a mai avut loc. Subprefectul Lucian Baican, care a mers la sedinta de constituire, a declarat pentru Graiul ca nu s-a intrunit majoritatea legala de doua treimi, drept pentru care s-a decis reconvocarea consilierilor locali pentru ziua de vineri, de la ora 13,00. Din cei 11 consilieri locali s-au prezentat la sedinta doar cinci, respectiv cei patru de la UDMR si consilierul PDL. Este foarte probabil ca ceilalti sase sa nu fi ajuns la un consens privind viceprimarul si ca in zilele urmatoare sa se mai poarte negocieri.
Alte 13 localitati isi aleg azi viceprimarul
Potrivit programului stabilit prin ordinul prefectului Filonas Chis, astazi alte 13 localitati isi constituie consiliile locale si isi aleg viceprimarii. Este si ziua in care primul dintre orasele salajene isi constituie consiliul – este vorba despre Simleu Silvaniei, unde este de asteptat sa se aleaga un viceprimar UDMR, insa ramane de vazut daca se va intampla acest lucru. Tot azi sunt programate primele sedinte de consilii in comunele Crasna, Mesesenii de Jos, Hereclean, Dragu, Hida, Romanasi, Sinmihaiu Almasului, Babeni, Letca, Balan, Banisor si Cizer.