Există o cortină de neobservat pentru mulţi dintre semenii noştri, o cortină care ascunde in spatele ei marea scenă a celor legaţi in lanţurile propriilor neputinţe, prizonieri fără scăpare intr-o lume care ii refuză şi ii dispreţuieşte. Imbranciţi de colo colo de la autorităţi la asa-zisele fundaţii de caritate, ei intră in alte rame care ne arată un altfel de chip, al sărăciei, al umilinţei al taratului prin existenţă. Cu casa in spate in căutarea painii, cu feţele lor greu descriptibile, ascunşi după cortină par un roman viu scris de un geniu crud. Revolta lor e insuficientă ca să le schimbe destinul. Compătimirea noastră nu-i indeajuns pentru a-i intoarce de pe drumul bătătoril al celei mai cumplite inutilităţi.

Moartea lui Szucs Francisc
A murit un om ziua in amiaza mare. In Adăpostul de noapte din Zalău a murit. Fără spovedanie şi fără lumanare. Cei cărora le-a dat viaţă l-au aruncat pur şi simplu in stradă. Cu 70 de toamne şi de ierni in spate Szucs Francisc şi-a dat seama că nu era loc pentru el in …sistem şi işi amăgeea existenţa de pe o zi pe alta. Ziua trăia din mila trecătorilor, noaptea işi odihnea mădularele bantuite de boli la adăpostul de noapte. Internat la Spitalul de urgenţă după ce toate maladiile lumii i-au dat tarcoale, a fost externat şi trimis la adăpostul de noapte pentru a se pregăti de veşnicie. Cu inţelegere şi cu milă lucrătorii adăpostului i-au permis lui Francisc să-şi aştepte sfarşitul pe unul din paturi zi şi noapte. Şi sfarşitul a venit sambăta trecută. La ancheta intreprinsă de organele abilitate, privind decesul bătranului au fost aduşi şi urmaşii lui Francisc, copiii lui adică. Aceştia şi-au identificat tatăl şi cam atat. Tatăl acela care cu multe decenii in urmă le aducea painea pe masă, le cumpăra imbrăcăminte şi-i mangaia pe creştet, tatăl acela de care acum nu a vrut să mai audă nimeni.

Adăpostul de noapte – deşertăciune
Adăpostul de noapte găzduieşte odată cu lăsarea intunericului in jur de 25 de trupuri, rebegite de frig, ori istovite de trudă. Mulţi dintre cei care se aciuează aici nu au familie. Şi marea majoritate au hibă la… mansardă Un acoperiş sub soare unii n-au avut nicicand. La cămin intră seara in jurul orei 18.00 şi dimineaţa la ora 6.00 sunt obligaţi să inchidă uşa adăpostului pe dinafară. Contractele pentru beneficiarii adăpostului se pot prelungi pană la doi ani. După acest termen foştii adăpostiţi se transformă in boschetari pentru că nu sunt capabili să trudească intr-un loc permanent de muncă. Lucrează cu ziua, cu ceasul, pentru caţiva leuţi şi un blid de mancare. Viaţa lor se transformă incet-incet intr-o formă de supravieţuire fără nădejdi, iar adăpostul de noapte rămane in urmă ca o deşertăciune.

Un punct termic cu iz zootehnic
La caţiva metri de adăpostul de noapte se află un punct termic, locuit din vechime de cei ce n-au un loc unde să pună capul pe o pernă. Din vechime inseamnă de cand punctul termic şi-a pierdut utilitatea pentru care a fost construit. Teoretic aici e casa şi masa pentru vreo 15 persoane. In realitate numărul lor este mult mai mare şi el creşte odată cu venirea iernii. Cu sprijinul Primăriei aici au fost amenajate padoace precum in zootehnie. Pentru a caştiga bani, majoritatea locatarilor punctului termic folosesc tehnica cerşitului sau a furtului. In general cei cu mai multă experienţă in puncte termice şi canale sunt mai parşivi, mai şmecheri, cunosc mai multe trucuri şi sunt mai pricepuţi pentru a-i indruga pe cei care-i abordează spre a obţine o ţigară, un bănuţ ori alte avantaje.

Personajele nopţii
Din aceste motive mulţi din cei fără adăpost refuză să se cazeze la punctul termic. Bella Kallai de pildă, nici dacă l-ai picura cu ceară n-ar trage la punctul termic. Preferă să doarmă printre conductele de agent termic.In schimb Cristian Iancău locuieşte impreună cu soţia şi fetiţa lor de un an şi jumătate intr-un padoc al punctului termic. Nădăjduieşte că nu o să dureze mult calvarul. El se va sfarşi cand işi va găsi tatăl, arab din Republica Yemen. Mama lui Cristian locuieşte in Sangeorgiu de Meseş şi şi-a atenţionat copilul că viaţa ei este mai comodă fără el.

Hi man are puţine vise
Hi man (salut omule), cunoscut sub acest apelativ printre zălăuani, pe numele său adevărat Bella Tibor, are puţine vise: un acoperiş deasupra şi o paine pe masă. “Imi doresc mult un loc de muncă şi o cameră unde să stau” zice Tibi. Nu are nimic, dar vrea să-şi ia viaţa in propriile maini. “Vreau să muncesc să obţin şi eu o garsonieră, cat ar fi ea de prăpădită, in blocul “Melcul” de la Astralis. Hi man trudeşte zi de zi pe unde apucă. In ultima vreme a făcut de toate, adică a fost şi este incă om de corvoadă la clubul Taverna. Patronul clubului i-a asigurat temporar şi un spaţiu intr-o magazie. Cateva scanduri pe nişte lăzi de bere ţin loc de pat. Căldură nu-i. Poate pană la iarnă va obţine şi patru pereţi intr-un bloc de locuinţe. Nu mai vrea să fie privit cu dispreţ şi milă. Dar pentru asta are nevoie de un start in viaţă, de un sfat. Nu are fa-milie, aşa că poate are nevoie de noi.

Să-mi moară prietenii, dacă…
Din Băbeni a venit Gheorghe Pop in Zalău, sătul de lucrul cu ziua sperand că va găsi un job in municipiu. In Băbeni nu mai are pe nimeni, nici măcar casa părintească. Intrebat dacă nu mai are chiar pe nimeni in satul de pe Someş Gheorghiţă s-a jurat: “Să moară cei mai buni prieteni ai mei din Zalău, dacă am eu pe cineva la ţară”. De obicei pentru a fi credibil te juri pe ce ai mai drag şi mai apropiat. Ce are Gheorghe Pop mai aproape de suflet sunt prietenii din Zalău. Prie-tenii aceia cu care imparte nopţile fără somn, cu care imparte o bucată de paine fie ea chiar şi de la container. Altceva, nimic… De lucrat zice că lucrează pe la nişte gospodari din satul Bulgari. Acolo şi doarme uneori. In Zalău preferă să bată toată noaptea străzile decat să se aciueze pe langă punctul termic, ori adăpostul de noapte, ori gurile de canal. Practic nu are nimic, aşa că tot ce i se oferă, pentru el inseamnă “ceva”.

Logodit cu licorile bachice
‘Nea Costică scrie poezii şi le recită tuturor celor care au plăcerea să-l asculte. Dar numai noaptea. Şi mai ales cand licorile bachice işi fac efectul asupra sa. Neavand nici casă nici masă, după miezul nopţii trage spre casa scării unui bloc, unde işi mai odihneşte oasele. Flaconul cu bere, ori sticluţa cu votcă ii sunt mai dragi ca ochii din cap. E şi acesta un motiv să nu se despartă de ele decat foarte, foarte rar. Si totuşi tinerii de la marginea societăţii cu care işi imparte bucuriile diurne şi nocturne il stimează şi-l apreciază pe ‘nea Costică. Poate şi pentru faptul că o ţine intr-o continuă logodnă cu muzele şi cu… Bachus.

Post Views: 56