Zalaul risca sa piarda o investiție germana de zece milioane de euro din cauza afacerilor lui Dan Radu
Polymer Holding, o companie germana din domeniul polimerilor, este interesata de construirea unei hale de producție la Zalau. Daca firma va putea fi atrasa de administrația Ionel Ciunt, aceasta va crea 150 de locuri de munca în oraș și va face o investiție de zece milioane de euro, urmând sa construiasca pe o suprafața totala de trei hectare. Firma își cauta la ora actuala terenul unde sa faca investiția, iar Primaria Zalau le-a sugerat germanilor ca cel mai bine ar fi sa își gaseasca un loc în zona industriala. Firma a pus condiția ca primaria sa se ocupe de amenajarea unui spațiu potrivit în zona industriala a Zalaului.
Ciunt: Germanii vor parc industrial lânga centura
Primarul Ionel Ciunt a detaliat demersul germanilor și condițiile în care firma din Frankfurt este dispusa sa investeasca în Zalau, de unde reiese ca germanii vor teren în zona șoselei de centura.
„Saptamâna trecuta am avut o solicitare din partea unei firme germane care ar fi vrut sa faca investiții și înca nu am încheiat discuțiile, pentru ca încercam sa le oferim variantele pe care le avem la îndemâna, neavând înca un parc industrial. Au nevoie de 30.000 de metri patrați, adica de trei hectare. Firma vrea sa deschida o hala aici la Zalau. La început ne-au asigurat ca fac 50 de locuri de munca, iar la finalul investiției mai fac înca 100 de locuri de munca. Firma are sediul la Frankfurt. Am avut o discuție cu ei și au remarcat disponibilitatea noastra. Au fost în toate orașele de vest, de la Timișoara pâna la Satu Mare, iar în topul lor am fost cotați ca varianta cu numarul doi pentru realizarea investiției. Investița totala se va ridica la 10 milioane de euro. Am stop_coloana avut o discuție sincera cu ei și le-am spus exact cum stau lucrurile. Le-am spus în final ca și daca nu gasesc o varianta sa cumpere teren la Zalau, suntem dispuși sa le rezolvam situația și sa ducem utilitațile oriunde va fi nevoie, doar sa fie pe raza orașului ca sa putem face investiția. Ultima corespondența cu ei a fost marți, ne-au întrebat daca ne menținem punctul de vedere privind dezvoltarea zonei industriale în zona șoselei de centura. Sigur ca ne menținem punctul de vedere. Terenul de acolo nu este al primariei și trebuie identificați proprietarii și discutat cu ei”, a explicat Ionel Ciunt pentru Graiul Salajului.
Terenul este în mâinile lui Dan Radu
Problema terenului din zona industriala a Zalaului în apropierea șoselei ocolitoare este însa complicata și ajungem la contextul în care investiția de zece milioane de euro risca sa fie blocata de faptul ca Zalaul nu a reușit sa construiasca un parc industrial în zona șoselei de centura.
Ultimul proiect privind realizarea parcului industrial în Zalau, din mandatul primarului Radu Capîlnașiu a fost blocat din cauza ca singurul proprietar care avea teren eligibil în zona industriala era Czell Laurencz, al carui mandatar este afaceristul Dan Radu, care a fost arestat de DNA în toamna pentru trafic de influența la Primaria Zalau pentru retrocedari de terenuri.
