Zalauanii sunt in topul consumatorilor de curent din cauza ca s-a renuntat la termoficarea centralizata prin CET

Transelectrica înregistreaza consumuri record pentru ultimii 17 ani, pentru ca românii se încalzesc masiv cu resouri si calorifere electrice. Printre fruntasii din tara care se incalzesc cu energie electrica sunt si locuitorii Zalaului, mai ales dupa ce sistemul de termoficare, al fostului CET din Zalau, a fost pus la pamant, scrie Capital.
Aproape toate centralele din tara functioneaza la capacitate, inclusiv cele pe pacura, iar rezervele de capacitate sunt pe hidroenergia din lacuri si pe huila din Hunedoara. În aceste zile friguroase, cad recorduri vechi de 17 ani în energie. Productia si consumul de energie electrica sunt la valori nemaivazute din anul 2000. Peste 9.700 de MW – consum, respectiv peste 11.300 de MW – productie, în intervalul orar de vârf 18.00 – 19.00, sunt valori care solicita la maximum Sistemul Energetic National, care functioneaza aproape de maximul de capacitate, scriu jurnalistii de la Capital.
S-a ajuns la situatia ca, acum, o buna parte din România sa nu mai primeasca caldura de la CET-urile locale, multe dintre ele, în faliment. Dar nu toti românii din zonele cu probleme au avut bani pentru a se debransa si a-si monta centrala termica. Astfel, fara caldura de la CET si fara centrala, pentru a nu îngheta în case oamenii au recurs la solutii de compromis, precum resourile si caloriferele electrice, dupa cum spune Octavian Lohan, director-adjunct Transelectrica, citat de Capital. Aceste dispozitive au însa un necesar mare de energie, ceea ce se vede în consumurile stop_coloana si productia record din intervalul orar 18.00 – 20.00. Pentru record de consum de energie electrica din cauza lipsei termoficarii centralizata sunt date ca exemplu Turnu Severin, Galati, Alba –Iulia, Bistrita, Târgu-Jiu, Zalau sau Hunedoara.
În acest moment, buna functionare a Sistemului Energetic National este asigurata cu precadere de producatorii de energie din surse conventionale. Astfel, datele Transelectrica arata ca, pe vîrfurile de consum si productie, cel mai mult conteaza, în proportii aproape egale, termocentralele pe carbune si Hidroelectrica, urmate de termocentralele pe gaze si pacura. Daca în ceea ce priveste carbunele si apa, nu este neaparat o surpriza prezenta lor pe primele locuri în surse de productie, hidrocarburile nu au mai fost, de multi ani, la valori de 2.200 – 2.400 de MW orari, ca în prezent. Explicatia ne este oferita tot de Lohan: „Am pornit tot ce se pornea, grupuri pe pacura ce nu mai mergeau de ani de zile, functioneaza ambele termocentrale mari pe gaze, a Petrom si a Iernut”. Nucleaelectrica este si ea la capacitate, dupa ce reactorul care fusese deconectat saptamâna trecuta, din pricina vremii nefavorabile, si-a reluat functionarea normala.